Cu si despre manastirea Bunea din judetul Dambovita
8 vietuitori, viata de obste
Hram: Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil (biserica veche), Sfantul Mucenic Pantelimon si Sfanta Maria Egipteanca (biserica noua)
Acces: din Pucioasa, loc. situata pe DN 71, la 20 km N de Targoviste, pe DJ 712B spre V inca 3,5 km pana in statiunea Vulcana Bai, apoi 2 km prin padure (doar pe jos);
Staret: protos. Zosima Petru-Vlase;
Adresa: com. Vulcana Bai, 137535, jud. Dambovita
Mănăstirea Bunea este o mănăstire ortodoxă din România situată în comuna Vulcana-Băi, județul Dâmbovița.
Manastirea a fost ctitorita de Bunea Gadisteanu, in anul 1654. intr-un hrisov al lui Serban Cantacuzino, din 1687, se vorbeste de "schitul de la Valcana". In anul 1787 manastirea este mentionata ca "sfantul schit al Valcanii, ce ii zice Bunea". Manastirea Bunea va cunoaste mai multe modificari, dintre restaurari amintim urmatorii ani: 1785,1789-1880,1976.
Denumirea de Schitul Bunea, dar și denumirea de Mânăstirea Bunea apare în decursul timpului în diferite acte oficiale, localnicii însa folosesc de regulă denumirea de Mânăstirea Bunea sau La Mânăstire.
Sfânta Mânăstire Bunea este un monument istoric situat pe culmea dealului Vulcana, la 630 metri altitudine, cu expunere sud-estică, cu arhitectura corespunzătoare domniei lui Matei Basarab și este înconjurată de păduri de foioase: fag, stejar, ulm, anin şi paltin. A fost construită în anul 1654 de vistierul Bunea Grădişteanu. La Sfânta Mânăstire Bunea nu se ajunge uşor.
Drumul spre schit este destul de greu și începe din Vulcana-Băi, urcând prin desişul unei păduri ce pare că nu se mai termină. Ca să ajungi la Bunea mergi până în satul Vulcana-Băi, unde întâlneşti un indicator care-ţi arată cărarea spre mănăstire. Turiștii și pelerinii care se îndreaptă spre schit urcă prin pădurea deasă de fag, pe o potecă de aproximativ 2,5 km. Peisajul este mirific, cu multă verdeață, iar liniştea, îmbătătoare. Numai în două zone, numite de localnici la „Vizuini” şi la „Buturuga Neagră”, avem un urcuș mai dificil. După aproximativ o oră de mers, ajungi la poarta Mânăstirii Bunea, unde te întâmpină o poiană întinsă si bogata, la capătul căreia se zăreşte mânăstirea. Istoria acestui aşezământ monarhal se pierde în timp.
Schitul vechi ar fi fost construit pe vremea lui Bunea Grădişteanu și se găsea într-o grotă. Legenda locului spune că Bunea ar fi fost urmărit de turci şi s-ar fi ascuns într-o grotă aflată mai jos cu circa 100 de metri de locul unde a înălţat mai târziu mănăstirea.
Dupa alte izvoare s-ar părea că Bunea, ca de altfel mulţi alţi boieri, ar fi fost urmărit de dorobanţii şi şeimenii sîmbriaşi ai domnitorului Matei Basarab, deoarece aceștia s-au răsculat după lupta de la Finta pentru că nu și-au primit soldele. Bunea a mulţumit lui Dumnezeu că a scăpat cu viaţă, ridicând, în anul 1654, mănăstirea care-i poartă acum numele. Grota există si astazi şi este folosită de pustnici, care urcau aici cu ajutorul unei scări şi rămâneau în peşteră săptămâni în şir pentru post şi rugăciune. Pelerinii ca și turiștii nu ratează momentul de a vizita şi grota, considerând-o a fi un lăcaş protejat de Dumnezeu.
Călugării sunt primitori și deschişi și-i povățuiesc pe cei aflați la ananghie. Au în permanenţă pregătite câteva camere pentru oaspeţi. La Mănăstirea Bunea există un ritual aparte. Nu se foloseşte carnea pentru prepararea hranei. Toate cele de trebuinţă se procură din sat, iar pentru iarnă călugării conservă ciuperci, fructe de pădure şi legumele produse în grădina proprie. Cei care au ajuns la Mănăstirea din pădurile Vulcanei-Băi spun că s-au simţit mai aproape de Dumnezeu, iar liniştea şi aerul curat au darul să-i ajute să-şi cureţe mintea şi sufletul.
Manastirea Bunea e ca sălaşul unui sihastru. Zidurile înalte şi despărţitoare de lumea cea lumească lipsesc. În stejari seculari, e deopotrivă poartă împărătească şi scut. Nimic din zarva lumii şi a războaielor din jur nu răzbate până aici. Fără telefon, chiar şi fără apă – în afara izvorului şi ploii pe care o strâng – cei 9 vieţuitori ai mănăstirii trăiesc parcă în afara timpului. E greu în vârf de deal să aştepţi ploaia şi mila lui Dumnezeu. Pentru călugarii de la Bunea e simplu. E chiar rostul şi felul lor de a fi. La Bunea, totul se obţine cu multă trudă. Când şi când, la câteva zile, aducând de acolo ultimele veşti, proviziile şi poşta, pe vremuri era ajutat de măgăruşul Bili, singurul atelaj al mânăstirii. La Mănăstirea Bunea găsim o bisericuţa veche de peste 400 de ani. Locul are forţa. Forţa simplităţii. Nimic nu e trufaş, fără măsură. Până şi mânăstirea, aşa cum arată ea, seamană cu o casa deom simplu şi plin de credinţă şi o grădină de flori în faţa. Alături, bisericuţa cea veche, ridicată din cele 15.000 de cărămizi ale lui Bunea Grădişteanu în 1654, cu turla şi o singură încăpere proaspăt văruită şi albă. La Bunea, în pustietatea pădurii, redescoperi intensitatea lucrurilor simple: pâinea, apa şi rugăciunea netulburată. Izolarea îi păzeşte pe călugări de răutatea lumii nu are stavile.
Monahi sunt în general între două vârste, e greu de spus de ce au intrat în monahie, şi mai ales de ce au preferat pustnicia de la Bunea, izolarea şi lipsurile singurătăţii. Starețul a impus tipicul de obşte şi rugăciunile de noapte, odată ajuns acolo, începi să înțelegi ce vrea să însemne adevăratul urcuş spre Domnul. În stranele lor tocite de ani, călugării îşi potrivesc paşii pe nevăzutele trepte duhovniceşti, rugându-se nu pentru necazurile lor, ci pentru cei cu adevărat strâmtoraţi de sărăcie, boli şi războaie, pentru mântuirea acestei lumi.
Mănăstirea este atât un loc de odihna și rugăciune, dar și de purificare sufletească și trupească pentru toți cei ce doresc acest lucru.
Daca sustineti blogul nostru ne puteti ajuta cu un like paginii noastre sau un share!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu