Cu si despre manastirea Jitianu din judetul Dolj
Mănăstirea Jitianu se află în lunca Jiului, la 3 km sud de Municipiul Craiova, în apropierea drumului Craiova-Calafat (E79). Odinioară, ea se afla în mijlocul unei păduri seculare și era înconjurată din trei părți de Balta Jitianului.
Numele Jitianu provine de la cuvântul slavon jitia, care înseamnă viață, viețuire, trăire.
Întemeierea mănăstirii. Secolul al XVI-lea
Cea mai veche mărturie privind existența Mânăstirii Jitianu este zapisul fraților Alexie și Pârvul din 12 martie 1593, prin care dăruiesc mânăstirii douăsprezece locuri din hotarul Craiovei, pentru pomenirea lor și a părinților lor: „un loc lângă hotarul Popovei și lângă crângul Popovei, alt loc din capul bălții lui Mușat, până la Strâmba și un loc în Lazul Mare, pentru sufletul surorii lor, Maria”.
Patru ani mai târziu, documentele ni-l dezvăluie și pe ctitor. Astfel, la 11 ianuarie 1597, domnitorul Mihai Viteazul îi confirmă preotului Novac stăpânirea peste o moșie în satul Popova, și anume „jumătate din toată ocina, din câmp și din baltă și din apă și din tot hotarul și din seliștea satului și locul din jurul mănăstirii lui și cu deal și cu vii, cât va avea, pentru că a cumpărat popa Novac de la Necula, pentru 1600 de aspri”.Identitatea ctitorului este confirmată de o carte de hotărnicie din 28 noiembrie 1779, în care scrie că preotul Novac „ au zidit dintâi această mănăstire”. La scurt timp de la întemeiere, Mânăstirea Jitianu va deveni metoc al Mânăstirii Sf. Pavel din Muntele Athos.
Secolul al XVII-lea
La începutul secolului al XVII-lea, jupâneasa Dana din Vâlcănești a dat Mânăstirii Jitianu jumătate din moșia satului Iamnic (în prezent, Podari). Cealaltă jumătate a primit-o de la Preda Buzescu, mare ban al Craiovei. Tot în primele decenii ale secolului al XVII-lea, Mânăstirea Jitianu a mai primit moșii în Degerați, Știubei, Cârcea, Ciulnița, Birosloveni.
La 13 iunie 1644, Barbu, mare ban al Craiovei, confirmă că Mănăstirea Jitianu deține trei moșii în Pisculeștii de Sus, pe care le avea în proprietate de multă vreme: una „datu-o-au larion călugărul la sfânta mănăstire pentru pomană și s-au călugărit acolo și s-au sfârșit în sfânta mănăstire”, alta a fost cumpărată de egumenul Grigorie de la Neagoe, fratele monahului Ilarion, iar altă parte „o au dat Mihaila călugărița sfintei mănăstiri pentru pomană”.
Biserica actuală a fost zidită în anul 1657, fiind ctitoria Doamnei Bălașa, soția domnitorului Constantin Șerban (1654-1658), după cum este menționat pe piatra ei de mormânt de la Târgoviște și în numeroase documente, ca de exemplu, în hrisovul lui Șerban Cantacuzino de la 20 iunie 1682: „Sfintei și dumnezeieștii mănăstiri, ce să chiamă Jătiian, care să află zidită și înălțată din temelie și început de răposata Doamna Bălașa, Doamna Domnului unchiului Domnii Mele”. La 3 august 1657, mănăstirea a fost vizitată de Patriarhul Macarie al III-lea al Antiohiei, însoțit de arhidiaconul său, cronicarul Paul din Alep.
Pe la jumătatea secolului al XVII-lea, Mănăstirea Ciutura din județul Dolj va deveni metoc al Mănăstirii Jitianu.
În 1690, mănăstirea a fost prădată de turci, de tătari și de curuții veniți din Transilvania, care „au luat tot ce au găsit ale mănăstirii, bucate și dobitoace și alte ce-au fostŭ și a rămas mănăstirea la mare lipsă și scădere”.
Secolul al XVIII-lea
La începutul secolului al XVIII-lea, biserica a fost reparată și zugrăvită din nou, lucrările fiind începute de Arhimandritul Luca și terminate de Petru Obedeanu, vel armaș.
În timpul războiului austro-turc din anii 1716-1718, mănăstirea a fost prădată și incendiată de tă
Secolul al XIX-lea
În anul 1802 a fost construit turnul-clopotniță din fața bisericii. El este o verigă din lanțul de cule ridicate de-a lungul văii Jiului, după distrugerea Craiovei de către turcii pasvangii și cârjalii, la începutul secolului al XIX-lea. Inițial, a avut două balcoane pe latura de sud și încă unul pe latura de nord, pentru observație și pentru transmiterea semnalelor. La primul etaj era amenajată o cameră de locuit pentru cel care stătea de veghe.
În anul 1812, Arhimandritul Antim a refăcut incinta mânăstirii, construind din temelii alte clădiri pe laturile de nord și de sud.
La 7 martie 1821, Mânăstirea Jitianu a fost ocupată de pandurii aflați sub comanda lui Ioan Solomon, un aliat al lui Tudor Vladimirescu, întărind-o cu metereze și șanțuri de jur-împrejur. În luna aprilie, odată cu pătrunderea turcior pe teritoriul Olteniei, pandurii au părăsit mânăstirea.
În timpul războiului ruso-turc din anii 1828-1829, aici a funcționat un spital militar rus. Din cauza epidemiei de ciumă, mulți dintre soldați au murit și au fost îngropați în cimitirul mănăstirii, iar peste morminte au fost ridicate două movile, care se pot vedea și astăzi.
În anii 1852-1853, Arhimandritul Dorotei a reparat biserica și a înlocuit pictura veche cu una nouă, în stil clasic, care se mai păstrează pe jumătatea inferioară a pereților bisericii. Această pictură a fost realizată de Costache Petrescu și Pătru Zugravu.
Prin Legea secularizării averilor mănăstirești din anul 1864, întreaga avere a mănăstirii a trecut în proprietatea Statului. Până la secularizare, moșiile mănăstirii însumau mii de hectare de teren agricol, vii și păduri în localitățile Balta Verde, Brabova, Cârcea, Cerăt, Ciulnița, Ciutura, Floran, Gabru, Goicea, Mosna, Palilula, Podari, Slătioara, Știubei, Terpezița, Văluța, Vâlcom ș.a. După anul 1864 biserica a fost întrebuințată ca biserică parohială a comunei Balta Verde.
La 1 septembrie 1867, în timpul domniei lui Carol I, în clădirile fostei mânăstiri a fost înființată o Fermă-școală de agricultură.Livada didactică de duzi a școlii dăinuie până azi la intrarea în mănăstire.
În timpul războiului de independență din anii 1877-1878, aici a fost amenajat un depozit de „muniții de resbel”.
Secolul XX
la începutul secolului XX
În 1914, din cauza stării avansate de degradare, biserica a fost închisă.
la mijlocul secolului XX
În perioada 1920-1932 biserica a fost restaurată de Comisiunea Monumentelor Istorice, cu sprijinul financiar al autorităților locale și al locuitorilor satelor Braniște și Balta Verde. Între anii 1927 și 1932, pictura a fost restaurată, iar pe alocuri refăcută de către Gustav Nill.La 13 noiembrie 1932, biserica a fost resfințită de către Arhimandritul Efrem Enăcescu, delegat al Episcopului Vartolomeu Stănescu al Râmnicului-Noului Severin.
Obștea Mănăstirii Jitianu în anul 1955
În anul 1933, Mănăstirea Jitianu a fost reînființată, fiind aduse zece maici de la mănăstirea Sărăcinești - Vâlcea, stareță fiind monahia Fevronia Miclăuș.
În anul următor a fost ridicat actualul corp de chilii, cu atelierul de țesătorie, cusături și covoare în care lucrau viețuitoarele mănăstirii.
Decretul 410/1959 al autorităților comuniste a pus capăt vieții monahale la Jitianu, aici funcționând în continuare gospodăria anexă a Arhiepiscopiei Craiovei. Spațiul fostului atelier de covoare a fost ocupat de muzeul de artă bisericească și de colecția de carte veche ale Arhiepiscopiei Craiovei.
În anii 1988-1989, pictura a fost restaurată și completată de Dan Neamu, iar la 20 iulie 1989, biserica a fost resfințită de către ÎPS Nestor, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei. Cu această ocazie, biserica a primit un al doilea hram, Sf. Proroc Ilie Tesviteanul.
În anul 1992, Jitianu și-a redobândit statutul de mănăstire. În prezent are 9 viețuitori, stareț fiind Protosinghelul Nifon Văcăruș.
În biserică, pelerinii se pot închina la moaștele Sfinților Cuvioși Agapit, Avramie, Pimen și Prohor de la Pecerska, ale Sf. Sfințit Mucenic Luchian de la Pecerska, ale Sf. Alexie cel nebun pentru Hristos, ale Sf. Cuvioase Fevronia din Murom, ale Sf. Ierarh Ignatie Briancianinov, ale Sf. Cuvios Lavrentie de Cernigov și ale unui Sfânt cuvios mucenic din Muntele Sinai.
Controverse
O pretinsă legendă, pusă pe seama locuitorilor satelor Braniște și Balta Verde din vecinătatea Mânăstirii Jitianu leagă începuturile acestui așezământ monahal de numele domnitorului Mircea cel Bătrân și de bătălia de la rovine, de la finele veacului al XIV-lea. Această legendă este, însă, doar o ficțiune modernă, apărută pe la începutul secolului XX (despre falsitatea acestei legende, în acest studiu).
În 1905, Nicolae Iorga credea că întemeietorul Mânăstirii Jitianu ar fi stolnicul Jitianu, menționat în Sfatul domnitorului Neagoe Basarab (1512-1521). Însă, în afară de potrivirea de nume, nu există nicio dovadă că acest dregător ar avea vreo legătură cu mânăstirea omonimă de la marginea de sud a Craiovei.
Total lipsită de dovezi este și ipoteza lui Toma Bulat, formulată în 1967, potrivit căreia Mânăstirea Jitianu ar fi ctitoria boierilor Craiovești.
Daca sustineti blogul nostru ne puteti ajuta cu un like paginii noastre sau un share!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu