Cu si despre manastirea Negoiesti din judetul Calarasi
Mănăstirea Negoiești este o mănăstire ortodoxă din România, situată în satul Negoești din Comuna Șoldanu, Călărași, (județul Călărași). Mănăstirea a fost construită în anul 1649, ctitorită de Matei Basarab și soția sa, apoi reparată în anii 1777 și 1850.
Ansamblul arhitectonic al mănăstirii Negoiești a fost declarat monument istoric fiind inclus pe lista monumentelor istorice din județul Călărași din anii 2004 și 2010, ca monument arhitectonic de importanță națională.
Ruinele chiliilor
Ansamblul mănăstirii cuprinde Biserica „Sf. Mihail și Gavril”, ruinele chiliilor și zidul de incintă.
Mănăstirea Negoiești a fost ctitorită de Matei Basarab și soția lui, domna Elina.
Între 1825 și 1838, bolnavii mintali de la mânăstirile Sfânta Vineri, Sf. Gheorghe și Sărindar din București au fost mutați la mânăstirea Negoiești, de unde în 1838 au fost mutați la Mănăstirea Balamuci.
Mănăstirea Negoieşti este un frumos lăcaş de cult, aflat în satul Negoiesti, Comuna Solddanu, la 20 de km de Olteniţa, construit in anul 1649 si Poartă Hramul „Sfinţilor Mihail şi Gavriil”.
Mănăstirea Negoieşti este una dintre ctitoriile domnitorului Matei Basarab şi a soţiei sale Elena, mănăstire a cărei începuturi pornesc din anul 1649. Biserica este de mărimi impunătoare, având o înălţime de 31 de metri, lungime de 18 metri şi o lăţime de peste 7 metri. Zidurile, din piatră şi cărămidă, au o grosime de peste 1 metru, în unele locuri ajungând să depăşească 2,5 metri. Era formată din clădirea propriu-zisă, încăperile bisericeşti, clopotniţa şi zidul înconjurător. Turla bisericii era jumătate construită din cărămidă şi jumătate din lemn. Biserica era prevăzută cu ferestre din fier cu geamuri. Interiorul bisericii este de forma unui patrulater neregulat, iar pardoseala era din cărămidă. Clopotniţa bisericii a fost construită din zid şi acoperită cu şindrilă. Se spune că în anul 1680, la prima invazie a turcilor asupra mănăstirii, clopotul din clopotniţă a fost luat de aceştia.
Intrarea în biserică se făcea printr-o poartă mare, construită din scânduri de brad. În ceea ce priveşte casele egumeneşti, acestea au fost construite odată cu biserica şi fiecare era dotată cu pivniţă proprie, unde erau păstrate produsele necersare egumenilor şi călugărilor mănăstireşti. La un an după ridicare, biserica a fost închinat-o la Muntele Athos, afacerile administrative şi religioase fiind acordate egumenilor greci.
De-a lungul timpului, mănăstirea Negoieşti a primit numeroase danii de la domnii Ţării Româneşti sau de la alţi boieri. Conform unor documente din sec. al XVII-lea, mănăstirea a avut un istoric zbuciumat, fiind atacată în mai multe rânduri de turci. În anul 1680, are loc un prim atac. După anul 1720, atacurile devin din ce în ce mai dese, pentru ca în anul 1810, mănăstirea să fie părăsită de egumeni aproape în totalitate.
În anul 1823, biserica „Sfinţii Arhangheli” este menţionată de către Mitropolia Ţării Româneşti ca având ferestre fără geamuri, pereţi interiori nepictaţi, pardoseală de cărămidă, iar turla mare şi clopotniţa din zid deteriorate, precum şi zidurile înconjurătoare.
În anul 1864, biserica trece printr-un proces amplu de restaurare, condus de arhitectul Schlater. Interiorul bisericii a fost pictat de Constantin Lecca, iar catapeteasma sculptată de Constantin Babic.
În urma aplicării legii secularizării, în anul 1864, mănăstirea ajunge la rangul de biserică de mir, iar călugării merg fie la mănăstirea Căldăruşani, fie la mănăstirea Snagov. În urma cutremurului din 1977, mănăstirea nu rămâne neatinsă, suferind deteriorări grave, pentru ca începând cu acelaşi an şi până în 1850, să treacă printr-un şir de lucrări de restaurare.
Aşadar, istoria mănăstirii Negoieşti poate fi împărţită în trei faze:
Între anii 1649-1718: perioadă liniştită, când mânăstirea primeşte bunuri şi moşii, plasând-o printre cele mai bogate din Ţara Românească.
Între anii 1719-1823: perioadă tumultuoasă, când atacurile turcilor se înteţesc, iar mănăstirea ajunge în stadiu grav de deteriorare.
Între anii 1823-1863: perioadă de redresare, când mănăstirea revine la farmecul de altădată.
Între anii 2004 şi 2010, ansamblu mănăstiresc a fost declarat monument istoric, fiind inclus pe lista monumentelor istorice din judeţul Călăraşi, din care fac parte Biserica „Sfinţii Mihai şi Gavril”, ruinele chiliilor şi zidul de incintă.
Daca sustineti blogul nostru ne puteti ajuta cu un like paginii noastre sau un share!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu