Manastirea Ciolpani


Cu si despre manastirea Ciolpani din judetul Bacau




Manastirea Ciolpani



      Mănăstirea Ciolpani este o mănăstire situată aproape de orașul Buhuși, spre vestul dealului Runc.
Acces: din Buhusi spre Runc pe DJ156H, 3 km, stanga spre manastire 3 km;

       Situată în partea de nord a judeţului Bacău, la aproximativ 30 km de reşedinţă, în apropierea oraşului Buhuşi, mănăstirea Ciolpani este cetatea spirituală, care înalţă pelerinii cu gândul la vechile sihăstrii din munţii Neamţului.

      Adăposteste o parte din Sfintele Moaște ale Sfântului mucenic Emilian de la Durostorum, purtând și hramul acestuia, care se sărbătorește la 18 iulie. Este mănăstire de maici.

       Hram: Sfantul Emilian de la Durostorum, Adormirea Maicii Domnului (paraclis), Sfantul Nicolae (biserica din cimitir)
 





       Manastirea este construită pe locul unui vechi schit întemeiat de suliţaşul Ciolpan pe la anul 1590;care s-a și călugărit aici în vremea lui Petru Șchiopu, (care a fost domn al Moldovei în 1574-1579 și 1581-1591).

       În anul 1730 schitul de la Ciolpani, aflat într-o stare avansată de degradare este refăcut de medelnicerul Teodor Cantacuzino, care ridică pe vechea temelie o bisericuţă din lemncare mai exista si astazi si poarta  hramul „Sf. Ier. Nicolae”.Lăcașul monahal a fost desființat în 1959, recăpătându-și statutul în 1992. 
       
       Bisericuţa de lemn este una dintre cele mai mici biserici de lemn din Moldova. Tradiţia locală povesteşte despre existenţa unui schit de maici pe la sfârşitul sec. al XIX-lea. Această biserică a suferit modificări ulterioare, iar în anul 2002 a fost renovată. Ea a fost punctul de plecare pentru actuala mănăstire de la Ciolpani. Este o adevărată bijuterie din lemn de stejar şi este situată în cimitirul mănăstirii.





      După anul 1989, la iniţiativa credincioşilor din satele învecinate se reînfiinţează aşezământul monahal, sub coordonarea stareţului mănăstirii Runc. Astfel, în 1991 s-a purces la lucru pe terenul donat de un fost localnic, pe nume Petru Păduraru. Pentru început s-a construit un paraclis cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

       În anul 1993 s-a sfinţit locul pentru biserica mare, cu hramul „Sf. Mc. Emilian de Durostorum”.

       Construcţia bisericii a început în toamna anului 1993, iar lucrările au fost finalizate în anul 1997, când a avut loc şi sfinţirea întregului complex monahal, la data de 21 septembrie.






       Biserica are formă de cruce, iar planul de bază preia din arhitectura tradiţională moldovenească, pe care o adaptează la cerinţele constructive actuale. Farmecul deosebit al interiorului este dat de pictura în frescă precum şi de mobilierul şi catapeteasma din stejar sculptat.

       Obştea mănăstirii numără în jur de 60 de vieţuitoare, care au ca duhovnic pe Arhim. Emilian Panait, iar stareţa mănăstirii este maica stavroforă Lucia Chirvase.


  




Daca sustineti blogul nostru ne puteti ajuta cu un like paginii noastre sau un share!!!




Niciun comentariu: