Manastirea Diaconesti


Cu si despre manastirea Diaconesti din judetul Bacau





Manastirea Diaconesti



       Manastirea Diaconesti se afla pe Valea Trotusului, intre Muntii Ciucului si Tarcaului, in comuna Agas, din judetul Bacau. Din localitatea Comanesti se porneste spre Miercurea Ciuc, pe drumul national 12A, cale de 16 kilometri, apoi se face stanga, in localitatea Preluci, cale de doi kilometri.

       Obstea de maici, aflata sub staretia monahiei Evloghia Chirvase, este calauzita duhovniceste de parintele duhovnic Amfilohie Branza.

       Manastirea Diaconesti a fost infiintata in anul 1998, cu binecuvantarea Preasfintitului Episcop Eftimie al Romanului si al Bacaului. Principalii ctitori sunt crestinii din localitatate si din zona, prin a caror ravna si osteneala s-a inceput constructia acestui asezamant monahal.

       In anul 2000 s-a terminat constructia primului corp de chilii, prevazut cu  bucatarie, trapeza si un mic paraclis, inchinat Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil. Sfintirea paraclisului si a locului ales pentru construirea bisericii mari a avut loc in ziua de 17 septembrie 2000, slujba fiind savarsita de Preasfintitul Ioachim Bacauanul.

       In anul 2002 s-au inceput lucrarile pentru ridicarea bisericii mari, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Pe o temelie alcatuita din piatra de rau, biserica a fost construita din barne de molid si brad, in dulcele stil moldovenesc stefanian.






       Intre anii 2004-2005 s-a construit al doilea corp de chilii, prevazut, la mansarda, cu un spatios atelier de pictura. Se continua amenajarea incintei manastirii, izolarea peretilor exteriori ai bisericii si impodobirea acesteia cu pictura si sculptura bisericeasca.

       Obstea monahala numara deja cateva zeci de maicute, insufletite de o ravna sfanta. Randuiala slujbelor cuprinde cele sapte Laude zilnice si Sfanta Liturghie, impreuna cu citirea Psaltirii.

       Prin randuiala slujbelor, prin pastrarea si cultivarea valorilor autentice ale Ortodoxiei si prin Taina Spovedaniei, Manastirea Diaconesti se arata a fi una cu o puternica slujire misionara. Pe langa ascultarile clasice unei manastiri, monahiile din Manastirea Diaconesti au si preocupari editoriale legate de sfintii inchisorilor comuniste, pictura si muzica bizantina.









Daca sustineti blogul nostru ne puteti ajuta cu un like paginii noastre sau un share!!!


Niciun comentariu: