Manastirea Lacu Sarat

Cu si despre manastirea Lacu Sarat din judetul Braila

Aleea Mănăstirii, nr. 3, staţiunea Lacu Sărat, jud. Brăila

Hram: Sfântul Mare Mucenic Pantelimon

Stareţă: stavrofora Pantelimona Corjos

        Mănăstirea este situată în staţiunea cu acelaşi nume, aşezată în imediata apropiere a municipiului Brăila, la 5 km SV, pe drumul naţional DN 21 Brăila – Slobozia. Biserica beneficiază de cadrul natural deosebit oferit de parcul staţiunii şi de interesul crescut an de an al pelerinilor spre această oază de linişte sufletească.

        Mănăstirea Lacu-Sărat, cea mai nouă mănăstire din judeţul Brăila, şi-a început existenţa la 27 iulie 1996, când Înaltpreasfinţitul Casian al Dunării de Jos a sfinţit locul şi a pus piatra de temelie a bisericii noii mănăstiri. La 27 iulie 1999 s-a sfinţit biserica şi s-a binecuvântat corpul de chilii al mănăstirii. În Documentul  de sfinţire se precizează: „Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh s-a ales loc în centrul parcului staţiunii balneoclimaterice Lacu-Sărat, oraşul Brăila, şi s-a întemeiat pe el mănăstire, căreia i s-a oferit drept hram protector pe Sfântul Mucenic şi Doctor fără de arginţi Pantelimon, ocrotitorul şi vindecătorul bolnavilor.

        Văzând noi că în judeţul Brăila nu se află  mănăstire şi, mai cu seamă, luând aminte la deosebita evlavie a preoţilor şi a bunilor noştri creştini din municipiul Brăila pentru sfintele mănăstiri, frecvenţi ca pelerini la diferite sfinte locaşuri din apropiere şi din depărtare, am găsit cu cale să le împlinim această lipsă, construind, cu ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu şi cu sprijinul şi receptivitatea autorităţilor municipale şi a multor ctitori, donatori şi rugători, biserică din lemn în stil românesc şi chilii, împreună cu cele trebuitoare, după rânduiala Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, ca „monastire, loc de mântuire şi de pomenire“.

        Astfel, într-o localitate binecuvântată  de Dumnezeu cu daruri natural vindecătoare, în vecinătatea centrului de tratament balneoclimateric, tămăduitor al suferinţelor trupeşti, se alătură centrul spiritual de vindecare a durerilor şi bolilor sufleteşti, Sfânta Mănăstire „Sf. Pantelimon“, ca astfel bolnavii să devină şi pelerini spre mângâierea lor duhovnicească, spre întărirea în credinţă si spre mai multă nădejde în mila şi ajutorul Mântuitorului Iisus Hristos, „Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre“.

        Pentru înălţarea sfintei mănăstiri de la Lacu-Sărat, Sfânta Episcopie a Dunării de Jos, în frunte cu chiriarhul ei, secondat de slujitorii de la Centrul Eparhial şi de la Protoieria Brăila, s-a bucurat de sprijinul ctitorilor şi donatorilor brăileni, încurajaţi şi ajutaţi de Primăria municipiului, în frunte cu dl primar Anton Lungu. Numele şi faptele lor sunt încrustate în zidurile sfântului lăcaş şi scrise de Domnul, pentru veşnicie, în „cartea vieţii“.

        Rânduite fiind toate, în ziua de prăznuire a Sfântului Pantelimon, ocrotitorul Mănăstirii Lacu-Sărat – 27 iulie – s-a sfinţit şi a luat astfel fiinţă în mod canonic Mănăstirea „Sf. Pantelimon“, mănăstire de maici, în staţiunea mai sus pomenită.

        La înălţătorul eveniment duhovnicesc, spiritual, filantropic, cultural şi românesc au înălţat rugăciuni, împreună cu ierarhii şi preoţii slujitori, autorităţile civile şi militare, cadre medicale din oraşul şi judeţul Brăila, în mijlocul unei impresionante mulţimi de credincioşi şi pelerini.

        Să  ne ajute Mântuitorul ca şi această  mănăstire să fie o nouă  „poartă a Cerului“, iar impunătoarea turlă să-i apere şi să-i ocrotească pe brăileni şi tot neamul nostru românesc, în Biserica noastră strămoşească, mama poporului român“.

        Aşezământul monahal a fost binecuvântat, de-a lungul timpului, prin aducerea sfintelor moaşte ale Sfinţilor Dasie şi Emilian de la Durostor, Nectarie de Eghina, Sofronie al Ierusalimului ş.a., dar şi prin vizita SS Bartolomeu I, a Patriarhului Teoctist al României, a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi a altor personalităţi ale vieţii religioase şi civile din ţară şi de peste hotare.

        Mănăstirea „Sf. Pantelimon“ este astăzi o oază de rugăciune şi de reculegere duhovnicească pentru monahii, dar şi liman sufletesc pentru bolnavii aflaţi la tratament în staţiune. În apropierea bisericii se află, în prezent, în curs de finalizare lucrările la noul corp de chilii, care va avea şi rol de centru social şi filantropic.

        Biserica mănăstirii este realizată din lemn, în stil maramureşean, cu o turlă-clopotniţă, care se ridică până la înălţimea de 24 metri. La interior, biserica este decorată cu icoane pictate. În custodia mănăstirii se află nouă icoane datând din secolul al XIX-lea.

Daca sustineti blogul nostru ne puteti ajuta cu un like paginii noastre sau un share!!!

Manastirea Maxineni

Cu si despre manastirea Maxineni din judetul Braila

        Mănăstirea Măxineni cu hramul “Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” este una dintre mănăstirile Țării Românești, fiind ctitorie a lui Matei Basarab între 1637-1651.

        Mănăstirea se află în Sud-Estul României, în cadrul Episcopiei Dunării de Jos din Mitropolia Munteniei și Dobrogei, în arealul comunei cu același nume din județul Brăila, la 9 km Nord-Nord-Est de satul Măxineni și 35 km Nord-Vest de municipiul Brăila, chiar lângă confluența râului Buzău cu Siretul.

        Accesul se face de pe DN23 pe sensul Focșani - Brăila, la stânga pe DC56 înainte de podul de peste Râul Buzău, la 6 km de intersecție.

Mănăstirea actuală

Corpurile noii incinte

        La 24 iunie 2004 Chiriarhul Dunării de Jos a sfințit noul paraclis al mănăstirii, ce a fost ridicat între 2001-2004 asemănător ca stil cu bisericile lui Matei Basarab. Acesta este situat la 45m de vechea biserică domnească și este prevăzut cu o singură turlă, pe naos, având hramul Sfântul Voievod Ștefan cel Mare.

La exterior s-au ridicat noi corpuri de chilii.

Restaurarea vechii biserici

        Ruinele bisericii lui Matei Basarab din secolul al XVII-lea Nașterea Sf. Ioan Botezătorul a fostei Mănastiri Măxineni, sunt nominalizate pe Lista monumentelor istorice din România - 2004.

        Se lucrează actual sub tutela Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, pentru finalizarea proiectului început în 2007 de restaurare a acestui monument. După un efort de peste trei decenii de cercetare arheologică, reconstituire, căutare de fonduri și construcție, s-a ținut prima slujbă în incinta bisericii printre schele, de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul pe 24 iunie 2011.

        Așa cum se vede astăzi, biserica a fost cu plan triconic, cu altar, naos, pronaos și un pridvor cu zidurile mai subțiri, închis cu geamuri și ușă. Pardoseala era din lespezi de piatră taiate regulat, în parte actual degradate. Exteriorul era prevăzut cu un brâu median, bogat decorat în două rânduri de zimți, între două rânduri de cărămidă așezată în picioare și două așazate pe lat. Sub brâu au existat firide mărginite de ceramică profilată. Biserica era înconjurată pe tot perimetrul de un trotuar din bolovani de piatră.

Istoric

        Pisania lăsată aici în 27 noiembrie 1640 de Matei Basarab și soția sa Elena Doamna și reprodusă de cărturarul și istoricul Nicolae Iorga, indică împrejurările în care a fost ridicat aceast sălaș. Voievodul în timpul unei incursiuni militare a remarcat importanța strategică a zonei și, ulterior mănăstirea a fost ridicată pe locul unei biserici de nuiele lipită cu lut din fosta vatră a satului Măxineni. Lăcașul urma să ocupe un loc de seamă în apărarea țării, acesta aflându-se în imediata vecinătate cu raiaua Brăilei aflată sub ocupație otomană și în apropierea graniței dinspre Moldova lui Vasile Lupu. Rolul de apărare-de avanpost, explică deosebita grosime a zidurilor sale de aproape un metru și jumătate și a fundației de doi metri și jumătate. Deși domnitorul de atunci afirma că locul unde se construise sfânta mănăstire este “bun și tare”, presupunerea sa nu s-a arătat întru totul întemeiată, deoarece Siretul, care la acea vreme nu avea mal îndiguit, a surpat treptat terenul din apropierea locașului, determinând pe locuitorii vechiului sat să se mute. Sfințirea s-a produs pe 25 iunie 1651.

        Datorită rolului ei semnificativ militar și politic, domnitorii Țării Românești au sprijinit permanent mănăstirea, înzestrarea ei materială atrăgînd însă dese prădăciuni din partea trupelor străine. In 1641-1646 Matei Basarab a înzestrat mănăstirea cu mai multe sute de pogoane de vie, iar in 1652 îi donează moșia din Muscureni. Merită menționat și sprijinul domnitorilor Mihnea al III-lea Radu, Grigore Ghica, Gheorghe Duca, Șerban Cantacuzino, Ștefan Cantacuzino, dar și al domnilor fanarioți ai Țării Românești din secolul XVIII: Nicolae Alexandru Mavrocordat, Ioan Mavrocordat, Mihai Racoviță, Grigore II Ghica, Constantin Nicolae Mavrocordat.

        Cea mai mare atenție îi acordă ulterior Constantin Brâncoveanu, care începand din 1708 întarește drepturile anuale ale mănastirii asupra tuturor averilor funciare. Tot în același an acesta intervine pe lângă domnul Moldovei, Mihai Racoviță să dea voie egumenului să taie cotul Siretului pentru a nu lăsa „acea sfântă mănăstire să se prăpădească fiind cu multă cheltuială” .

       În contextul poziției de avanpost, a vremurilor tulburi și repetatelor inundații, spre mijlocul secolului XVIII mănăstirea decade până la întreruperea vieții monahale. În 1750 un moment important și cu urmări nu prea fericite în istoria ctitoriei, a fost închinarea ei ca metoc Spitalului Pantelimon din București de către Grigore II Ghica. Lipsa grijii reale pentru lăcaș (adiminstrarea ei se făcea de către Egumenul Mănăstirii Sf. Ioan din Focșani) a condus la accentuarea decăderii. Au urmat apoi cutremurele din 1802 1838 și 1856 care au tansformat-o într-o ruină.

        În perioada 1858-1859 sub domnia lui Alexandru Ghica și apoi a lui Alexandru Ioan Cuza are loc prima restaurare majoră: guvernul a aprobat reclădirea edificiului și a ordonat austriacului Johann Schlatter să cerceteze „dacă trebuința cerea să clădească din nou expusa mănăstire sau dacă se poate aduce în starea desăvârșită, bună, prin reparații”. Pentru a evita prăbușirea zidurilor, în 1859 sunt demolate turlele. Doi ani mai târziu, clădirile mănăstirii au fost reparate de egumenul acesteia, după cum rezultă din pisania pusă cu această ocazie și care se află astăzi în original la Muzeul de Istorie al Brăilei: „S-a ridicat din temelie acest lăcaș de fericitul întru pomenire domnul Matei Basarab, în trecerea sa ce a avut pe aici cu oștirea. După 220 de ani, fiind ajunsă la ruinare de întâmplările vremurilor de atuncea, acum se văzu iarăși mareața prin bunăvoința prințului Alexandru Ghica și din partea cheltuielii a cuviosului protosinghel Ciprian, egumenul acestei sfinte mănăstiri” .

        Între anii 1864-1877 (când datorită deselor inundații și izolării este închisă) lăcașul a funcționat ca biserică parohială pentru sătenii din Măxineni.

        După retragerea din noiembrie-decembrie 1916, Armata Română a consolidat frontul pe linia Siretului și în regiunea mănăstirii s-au purtat lupte aprige. Fiindcă turlele bisericii erau folosite de inamici ca post de observație al concentrărilor militare românești de lângă Siret, zidurile groase ale acesteia s-au prăbușit la 17 februarie 1917, lovite de obuzele tunurilor Armatei Române și de explozia depozitului de muniții aruncat în aer de armatele rusești. Apoi a venit al doilea război mondial, când mănăstirea rămâne din nou un loc pustiu, părăsit de viețuitori.

        Din 1976 încoace, Măxineni s-a transformat în loc al cercetărilor arheologice, desfășurate de un colectiv de arheologi de la Muzeul Județean de Istorie Brăila, condus de directorul Ionel Cândea, care a stabilit că această ctitorie a avut, în afară de biserică, ziduri de incintă, casă egumenească, chilii și alte anexe importante din punct de vedere religios și strategic militar.

        Pe 24 iunie 1990 de hramul Sfintei Mănăstiri, aceasta reînvie după 73 de ani din inițiativa Înaltpreasfințitului Casian al Dunării de Jos și, prin strădania arhimandritului Simeon Ovezea, care a fost numit stareț al acestui nou început de viața monahală. După săvârșirea sa din viață, efortul de rezidire a mănăstirii este continuat de o mică obște de monahi, sprijinită de Primăria Municipiului Brăila și de alți ctitori.

Daca sustineti blogul nostru ne puteti ajuta cu un like paginii noastre sau un share!!!