Manastirea Glavacioc

Cu si despre manastirea Glavacioc din judetul Arges 

       Manastirea Glavacioc se afla in satul Glavacioc , comuna Stefan cel Mare , judetul Arges .  

       Este situată la circa 64 km sud-est de oraşul Piteşti şi 35 km sud de oraşul Găeşti. Mănăstirea este aşezată pe o colină din marginea satului Glavacioc, în apropiere de râul Glavacioc.

       Este o manastire ortodoxa de calugari , ce poarta hramul Buna Vestire , Izvorul Tamaduirii .

       În legătură cu numele satului de origine slavă ; o legendă locală pune originea denumirii pe seama găsirii craniului (gleava) unui boier străin (ciocoi) în albia râului Glavacioc.

       Despre mănăstire nu există date certe cu privire la înfiinţarea ei, dar se consideră că este din vremea lui Mircea cel Bătrân.

       Nepotul lui Mircea cel Bătrân, Vlad al IV-lea Călugărul a rectitorit mănăstirea distrusă, probabil, odată cu invazia otomană din anul 1462. El ridică din temelie o biserică din zid în locul celei din lemn, înzestrează mănăstirea cu multe venituri şi moşii şi foloseşte Glavaciocul ca reşedinţă domnească[4]. Este înmormântat aici în septembrie 1495. Fiul sau, Radu cel Mare, a isprăvit biserica şi a întărit proprietăţile. Hamza, banul Craiovei, şi Marga cea tânără (fiica lui Matei - banul din Caracal) sunt alţi binefăcători ai mănăstirii. 

      Dovezi de vechimea mănăstirii sunt şi în hrisoavele şi actele domneşti ale lui Neagoe Basarab - 30 iulie 1512, Mihnea al II-lea Turcitul - 8 ianuarie 1580, ale lui Matei Basarab - 14 aprilie 1643 şi 27 octombrie 1645.

      Cea dintâi refacere aparţine lui Mihnea al II-lea Turcitul, care a construit şi chiliile precum şi clopotniţa din piatră.

       Între 1701-1704, când domn era Constantin Brâncoveanu, s-a făcut a doua renovare fiind egumen Ştefan. Constantin Brâncoveanu reface casa domnească şi pivniţa mănăstirii.

       În anul 1802, în urma unui cutremur, biserica se dărâmă. Este refăcută din temelii de Eforia Şcoalelor prin boierul paharnic Costache Faca între anii 1840-1843. În 1858 biserica este închisă din cauza degradării.

       Mănăstirea a avut un rol de prim ordin în reţeaua aşezămintelor sfinte din Vlaşca, devenind, la un moment dat, chiar reşedinţă a judeţului[7].

       În perioada comunistă, mănăstirea a fost transformată în biserică de mir. O nouă reparaţie a ansamblului s-a făcut în anii 1974-1976, când s-a refăcut şi clădirea chiliilor, care a fost acoperită cu tablă. În 1991, prin purtarea de grijă a PS Episcop Calinic al Argeşului şi Muscelului, mănăstirea este redeschisă, având ca stareţ pe ieromonahul Creţu Claudiu Casian. 

       Biserica este în formă de cruce, cu ziduri groase din cărămidă. Catapeteasma este din lemn nesculptat. Naosul este delimitat de pronaos prin 2 stâlpi (dreapta-stânga) marginali. Altarul este luminat de o singură fereastră pe peretele din răsărit, iar naosul şi pronaosul primesc lumină fiecare de la câte două ferestre. Pardoseala este din lespezi de piatră. Are o singură turlă pe naos. Pridvorul este închis, cu pereţii din interior văruiţi în alb. Acoperişul bisericii este din tablă. Pereţii exteriori sunt simpli, văruiţi în alb.

       Clopotniţa, construcţie refăcută după 1991, se află la 15 m în faţa bisericii. Clădirile chiliilor înconjoară biserica, ele ţinând loc şi de ziduri împrejmuitoare.

       Încă din trecutul îndepărtat, în mănăstire s-a dus o viaţă duhovnicească superioară. Dintre egumenii mănăstirii, doi au ajuns mitropoliţi ai Ungrovlahiei: Varlaam al II-lea (egumen între 1660-1670), Grigorie al II-lea de la Colţea (fost egumen între 1758-1761), făcut mitropolit la 26 iulie 1760, iar alţi 3 au ajuns arhierei. Vlădica de Cerveno (fost egumen 1770-1783) episcop în oraşul Cerveno la sud de Rusciuc, Venedict episcopul (egumen 5 iulie 1642-14 aprilie 1643) şi Calistrat Sevastios (23 iunie 1861-1 octombrie 1862). Biserica a fost considerată închisă din 15 februarie 1858, dar ultimul egumen, Calinic Protosinghelul, a activat între 1 octombrie 1862-13 decembrie 1863, iar anterior acestuia, tot după 1858, a fost egumenul Calistrat (1861-1862).

       Se spune că pe locul unde este construită Mănăstirea Glavacioc, în timpul lui Mircea cel Bătrîn, un cioban a găsit într-o peşteră o icoană făcătoare de minuni, ce poartă chipul Fecioarei Maria. Atunci, voievodul a decis construirea acestui lăcaş sfînt. La icoana cu chipul Maicii Domnului s-a închinat şi s-a rugat şi Vlad Ţepeş ori Vlad Dracul, să câştige bătăliile cu duşmanii românilor. Acea icoană a fost luată la un moment dat de nişte călugări şi dusă la Mănăstirea Curtea de Argeş. A doua zi dimineaţă, când au intrat călugării în mănăstire, s-au închinat când au văzut icoana aşezată la locul
de unde fusese luată .

       De asemenea, lângă mănăstire se află un izvor, despre apa căruia se spune că este făcătoare de minuni. Acesta izvorăşte de sub altarul bisericii şi iese la suprafaţă la poalele colinei pe care este aşezată mănăstirea. Apa lui formează un mic lac. La izvor se află un monument refăcut în anul 1945 şi un altul construit în 2007.

       Legenda spune că Vlad al IV-lea Călugărul s-a tămăduit de o boală de stomac de care suferea bând din apa izvorului.

       Daca sustineti blogul nostru ne puteti ajuta cu un like paginii nostre sau un share!!!