Manastirea Vierosi

Cu si despre manastirea Vierosi din judetul Arges

        Manastirea Vierosi, aflata astazi in localitatea Mioveni, din judetul Arges, a fost intemeiata in anul 1573, in zilele lui Alexandru Voda cel Bun, de catre boierul Ivascu Golescu, descendent din neamul Basarabilor Craiovesti. La zidirea ei au lucrat mesteri locali si credinciosii satului.

        Manastirea este inchinata Intrarii in Biserica a Maicii Domnului.

        Manastirea Vierosi a fost restaurata in anul 1615, de catre vistierul Stroe de la Leurdeni. Pisania originala a bisericii marturiseste urmatoarele: "Aceasta sfanta si dumnezeiasca manastire ce se cheama Veres, fost-a zidita din telemia ei de jupan Ivascu Golescu, ce au fost vornic in zilele lui Alexandru Voda cel Batran, la leat 7081. Iar eu, Stroe vel vistier de la Leurdeni, impreuna cu jupaneasa mea, Visa, vazand-o veche si stricata, prin multe locuri reinoit-am cum am putut si cu ce ne-au dat Dumnezeu indemana, de am dres si noi, am adaus, adica cu ziduri si cu zugraveala bisericii, si cu mosii ravnind si poftind inauntru toata inima noastra de a ne chema ctitori ai acestei sfinte manastiri, pentru pomana noastra si a a parintilor si a tot neamul nostru. Si aceste toate le-am facut in zilele raposatului Matei voevod.

        Precum ne demonstreaza pisania si ruinele din jurul manastirii, acest locas de cult a fost inconjurat cu ziduri fortificate, precum o cetate, late de doi metri si inalte de zece metri, si a avut multe chilii monahale.

        Desi a avut in posesie multe mosii, daruite de domnii si boierii vremii, astazi manastirea se afla aproape in stare de ruina, zidurile si chiliile fiind daramate. Dintre cele patru clopote ale vechii manastiri, unul este la Colibasi, unul la Maracineni, altul la Bucuresti si cel mic a ramas la Vierosi. Din caramida luata din vechile ziduri s-a construit scoala si primaria din Colibasi.

        Ultima restaurare de mare amploare a avut loc in anul 1834. Frescele vechi au fost zugravite de Voicu, Petre si Gheorghe Zugravul, intre anii 1827-1834, pe vremea episcopului Samuel Sinandon. In tabloul votiv apar zugraviti domnitorii valahi Grigorie Ghica si Alexandru Ghica.

        In interiorul bisericii se afla mormantul ctitorilor acesteia, Ivascu Golescu si Albul clucerul Golescu, care a murit in luptele de la Rimna, langa satul Jilistea. Pe piatra de mormant, Albul clucerul Golescu este infatisat calare pe un cal ager, cu buzduganul in mana.

        Se crede ca in aceasta manastire s-a adapostit, pentru un timp, Sfantul Sofronie de la Cioara, cel care a condus rascoala populara impotriva habsburgilor si a uniatilor, in anul 1760, unde ar fi trecut si la cele vesnice.

        Multa vreme, ceea ce a mai ramas din vechea manastire s-a folosit ca biserica parohiala. Biserica manastirii a fost restaurata din nou, intre anii 1955-1956. Manastirea Vierosi a fost reinfiintata in anul 1998.

Daca sustineti blogul nostru ne puteti ajuta cu un like paginii noastre sau un share !!!

Manastirea Valea Manastirii

Cu si despre manastirea Valea Manastirii din judetul Arges

Manastirea Valea Manastirii - localizare si cai de acces

        Manastirea este situata pe soseaua Pitesti - Campulung - Rucar - Brasov, adica pe Drumul National 73, la kilometrul 20, ramificatie dreapta inca doi kilometri, spre Titesti. De aici si pana la manastire nu mai sunt decat sase kilometri. Se poate circula si pe traseul Pitesti - Colibas - Mioveni - Racovita - Titesti, pe o sosea putin mai ocolita.

        Pentru credinciosii fara mijloace proprii de transport, drumul se lungeste cu inca 5 kilometri. Asa ca li se recomanda sa foloseasca soseaua Pitesti - Campulung. Dar credinciosii si turistii fara mijloace proprii de transport mai pot folosi si trenurile ce pleaca din Golesti, pana la halta Bucsenesti, aflata la 26 de kilometri, sau cu plecare din Campulung Muscel, la 29 de kilometri. In Bucsenesti exista o biserica declarata monument istoric, datand probabil inca din secolul al XVI-lea. De aici si pana in Titesti mai sunt de parcurs doi kilometri.

        Manastirea Valea Manastirii este o manastire ortodoxa, mai putin cunoscuta, insa de o minunatie rare, aflata in satul omonim din comuna Titesti, judetul Arges. Manastirea este vietuita de calugari, cu toate ca numarul acestora este unul deosebit de mic (anul 2009 gaseste manastirea cu doar 3 vietuitori). Biserica manastirii isi serbeaza hramul, zi in care multime de credinciosi se aduna in pridvorul acesteia, la sarbatoarea si , sarbatorite la 50 de zile dupa .

        Asezamamtul Valea Manastirii a fost construit la poalele dealului Valea Manastirii, in mijlocul padurii din acea vreme, azi aceasta intinzandu-se doar de la manastire in sus. Satul Valea Manas­tirii a luat nastere odata cu inceputul manastirii din acesta.

Manastirea Valea Manastirii - scurt istoric

        Printre valcele line si impadurite, acolo unde fagul tainuieste minunile, undeva, intr-o frumoasa vale, mai dainuie inca soaptele de peste veacuri ale marilor nostri conducatori. Acolo freamatul tainic al padurilor seculare se impleteste armonios cu dangatul clopotelor alcatuind o frumoasa psalmodie. Aici se afla Manastirea Valea Manastirii - Sfanta Treime.

        Inceputurile Manastirii se pierd in negura veacurilor ce au trecut. Constructia bisericii din Manastirea Valea a inceput in anul 1512, ctitor fiind Radu Paisie, egumen la . Amintim ca tot el a ctitorit si Manastirea Mislea din Prahova. Se crede ca Radu Paisie a fost fiul natural al lui Radu cel Mare. El ajunge domn al Tarii Romanesti intre anii 1535-1545, fiind mazilit, din motive necunoscute, de catre turci, este surghiunit in Egipt, unde a si murit.

        Descoperirile arheologice, efectuate in perioada 20 octombrie - 2 noimbrie 1969, au stabilit faptul ca actuala biserica a Manastirii Valea este construita pe locul unei foste biserici, mai mici, ce a avut temelia din zid de bolovani si constructia de lemn. Marturie a acestei stravechi zidiri este mormantul jupanitei Visa. Piatra funerara atribuie decesului jupanitei in anul 1525. Datorita intemperiilor vremii, biserica cea veche se degradeaza.

        Radu Paisie Voievod (1535-1545) apare si astazi in marturiile manastirii. Tabloul votiv il infatiseaza pe asta in partea vestica a pronaosului. El mai este mentionat si in pisania repictata la mijlocul secolului al XIX-lea, ce se regaseste in naosul bisericii. Noua biserica, inchinata in cinstea sarbatorilor Pogorarea Sfantului Duh si Sfanta Treime, a fost terminata in anul 1544, cand Radu Paisie era inca domn, in anul respectiv fiind realizata si o parte din pictura. Altarul si naosul bisericii ctitorite de Radu Paisie, vor fi pictate in 1548, in vremea lui Mircea Ciobanul. Pronaosul a ramas nepictat avand functionalitate de tinda.

        La data de 8 mai 1623, Manastirea Valea a fost inchinata Manastirii Sfantul Mihail din Eparhia Poganiani din Rumelia, Grecia. Aceasta inchinare va atrage, mai tarziu, decaderea manastirii. In anul 1636, turcii provoaca mari stricaciuni bisericii distrugandu-i portile mari de la intrare, usile si acoperisul.

In anul 1746, Egumenul Damaschin dispune pictarea tindei.

        Tot in acest an se zugraveste si restul bisericii prin osteneala fostului Egumen Partenie, dupa cum este scris in pisania mare din naos. Egumenul Partenie conduce o delegtie la Moscova pentru a cumpara mobilier si icoane imparatesti. Manastirea este renovata si de vaduva Magdalena Baldovin, din neamul baldovinestilor, in anul 1788, cand i s-a pus acoperis nou din sindrila si a fost restaurata si pictura din anul 1544.

        Tot prin ostenelile Egumenului Partenie, in 1796, bisericii i se adauga pridvorul cu scop didactic. In anul 1846 se intervine iar asupra aspectului bisericii, asa dupa cum aflam din ultima parte a pisaniei din naos. Astfel, in timpul lui Gheorghe Dimitrie Bibescu Voievod si a Mitropolitului Neofit, este realizata turla bisericii, se repicteaza biserica si este schimbata catapeteasma. Costurile lucrarilor fiind suportate de Egumenul Ioanichie Polidor.

        Dupa ce biserica a fost renovata si au fost construite si chilii, a fost populata cu calugari. Viata monahala a continuat pana la secularizarea averilor manasiresti, in anul 1864. Dupa anul 1864, manastirea devine biserica de mir pentru crestinii din sat. O ultima repartie a bisericii se realizeaza in 1967, prin purtarea de grija a Parintilor Ioan Popescu din Bucuresti si Pantelimon Musceleanu din Pitesti. Acum se reparara turla degradata (dar numai in exterior), pastrandu-se pictura originala de la 1846.

        A fost din nou renovata, in anul 1972, cand i se pune acoperis nou din sindrila. In anul 1997, Manastirea Valea Manastirii este reinfiintata cu destinatie pentru calugari. De reactivarea manastirii s-a ocupat Parintele Gheorghe Ioana, insa lipsind terenul pentru constructia corpului de chilii, aceasta a ridicat o serie de greutati. La marginea incintei manastirii se afla un teren, fosta pepiniera silvica, dar organele silvice nu accepta inca trecerea lui in proprietatea manastirii. Pana acum s-a reusit sa fie relizata din beton o alee de circa 100 de metri, din drumul comunal si pana in incinta manastirii, fiind facute si unele reparatii bisericii.

         Complexul monahal din Valea Manastirii cuprinde urmatoarele constructii: Biserica Sfanta Treime, ruinele vechilor chilii, clopotnita, zidul de incinta. Clopotnita, aflata la 35 metri vest de biserica, este din zid la parter, cu gang de intrare. Turla este din lemn, patrata, luminata de patru ferestre inalte. Acoperisul din sindrila este in forma de clopot. In spatele bisericii se afla cimitirul satului. Incinta este marginita in parte de un zid gros din caramida, aflat inca in ruina.

        Constructia actualei biserici prezinta elemente ce pot fi regasite si la biserica Manastirii Dealu de langa Targoviste. Arhitectural este planul plecat de tipul Vodita si transmis prin biserica Bradet, ale carei cornise cu braul de caramizi asezate pe lat in partea inferioara, cu o caveta, apar intocmai si la biserica Manastirii Sfanta Treime. Este constructie din zid gros din caramida pe fundatie de caramida. Spatiul este compartimentat in Altar, naos si pronaos. Are si un pridvor deschis.

        Biserica are aproximativ 20 de metri lungime (in afara de pridvorul care s-a adaugat in urma), si 5 metri largime medie, in interior. Planul urmeaza principiile scolii sarbesti, mostenite din veacul al XIV-lea, naosul in forma de trefla, cu turla in centru si pronaosul patrat, boltit cilindric.

        Altarul are absida poligonala. Lumina o primeste de la doua ferestre asezate in dreapta si stanga zidului din rasarit. Se separa de naos prin catapeteasma din lemn sculptat. Naosul are absidele largi si adanci, in fiecare absida fiind cate doua ferestre. Pe naos este o turla deschisa cilindrica in interior, octogonala la exterior, luminata de 8 ferestre si cu acoperisul piramidal. Naosul se delimiteaza de pronaos printr-un zid inalt pana la bolta, care lasa o deschidere pentru circulatie, larga cat o usa.

        Pronaosul primeste lumina de la doua ferestre aflate la sud si alte doua pe zidul din nord. Ferestrele bisericii sunt din lemn, dreptunghiulare, inalte si inguste, prevazute cu bare metalice la exterior. Intrarea in pronaos se face prin vest pe o usa masiva de stejar, intr-un canat intarit cu bare metalice la exterior.

        Bolta pronaosului este semicilindrica. Pridvorul semi-deschis, este inalt, cu ziduri care coboara din bolta inalta peste 3 metri. Este sustinut in fata de 4 coloane. Are pardoseala din caramida. Pardoseala bisericii este din lespezi de piatra; acoperisul este cu sindrila. Fatadele exterioare din caramida aparenta au 3 randuri de caramizi profilate in dinti de ferestrau.

        Pictura bisericii este una de exceptie. Pictura veche din 1544, restaurata in 1788, este stearsa si autorul necunoscut. Biserica are tinda pictata in 1797, pronaosul pictat in 1746 iar in anumite registre din naos si Altar se pot observa cele trei straturi succesive de pictura: primul fiind cel de la 1548 din vremea lui Mircea Ciobanul, al doilea de la 1746 din timpul Egumenilor Damaschin si Partenie iar cel de-al treilea strat este cel din 1846, in timpul lui Ioanichie Polidor.

Daca sustineti blogul nostru ne puteti ajuta cu un like paginii noastre sau un share!!!

Manastirea Valeni

Cu si despre manastirea Valeni din judetul Arges

        La 20 km de oraşul Curtea de Argeş, pe Valea Topologului, se află satul Văleni, din comuna Sălătrucu. „Înaintea ochilor aveam frumoasa vale a luminilor şerpuită pe Topolog, ocolită de mii de dealuri ce se-nalţă unul peste altul, acoperite cu holde şi cu păduri până în faţa munţilor cu zăpezi ce se pierdeau în nori de ploaie” – avea să spună Al. Odobescu, la 8 iulie 1860, care, „după ce vizitează schitul Robaia, trece prin Valea Danului, Şuici şi se opreşte la Schitul Văleni”. (prof. Ion Oproiu – Monografia Sălătrucului).

Schitul Văleni se află la 2 km de satul Văleni, pe un drum care şerpuieşte pe lângă un fir de apă argintie ce se revarsă în albia Topologului precum o rugăciune în inima Tatălui. Am lăsat în vale râul al cărui nume nu se poate să nu ne ducă cu gândul la „topos-logos” (locul logosului… divin) şi am urcat către Schitul Corbi. Urmând „firul rugăciunii” printre păduri bogate de conifere, ajungem la poarta schitului care impresionează prin frumuseţea şi înălţimea sa.

Puterea de a zâmbi

        Înăuntru se simte grija măicuţelor pentru fiecare petec de pământ. De cum intri, în stânga se află casa unde au locuit părinţii lui G. Topîrceanu şi unde acesta a stat în prima parte a vieţii, fiind înscris la Şcoala din Şuici pentru învăţământul primar. În dreapta, o clădire care se impune prin soliditatea sa, era destinată atelierelor de ţesătorie, ale maicilor care, înainte, vieţuiau datorită ţesăturilor din bumbac şi ale covoarelor pe care le treceau, aşa cum ne-a spus maica Taisia, fostă stareţă, spre Călimăneşti, prin Valea Iepii. Existau două tipuri de războaie, unul, mai mare, pentru covoarele olteneşti şi altul pentru ţesăturile din bumbac. Chiliile călugăriţelor reprezintă un model autentic al arhitecturii tradiţionale ţărăneşti. Într-una din ele, măicuţa Teofania, în vârstă de 96 de ani, stă pe un scăunel de lemn, înconjurată în camera îngustă de cele două tipuri de războaie de care nu se desparte. Vârsta înaintată i-a afectat sănătatea, însă nu şi puterea de a zâmbi, a spera, a crede… În prezent, măicuţele de la Văleni lucrează veşminte preoţeşti.

Scurt istoric

        „La Arhivele Statului se găsesc 48 de documente în care se vorbeşte despre satul Văleni şi mânăstirea de aici. Satul Văleni este menţionat pentru prima dată într-un document din 1536, în porunca lui Radu Voievod către Pârvu Logofăt (…) Aici se află Schitul Văleni, întemeiat de familia marilor boieri, Grădineştenii” (prof. Ion Oproiu, Monografia comunei Sălătrucu).

Prima biserică, aceea ce poartă hramul „Sfânta Treime” a fost construită din lemn, în anii 1691-1692 de către Zaharia Grădişteanu, în călugărie – Zosima schimonahul. „Până la războiul ruso-turc (1788-1793) a fost mănăstire de călugări. Fiind pustiită, Iosif I, episcopul Argeşului mută după acest război pe cei câţiva călugări care mai rămăseseră la Mănăstirea Robaia, iar aici aduce călugăriţe de la diferite schituri desfiinţate” (site-ul Episcopiei Argeşului şi Muscelului). A doua biserică, zidită pe acelaşi loc de către Arhiereul Ghenadie al II-lea al Argeşului, în anii 1883-1884, s-a dărâmat la cutremurul din 1940. A treia biserică, cea actuală, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost rezidită din temelie după ce a fost distrusă de cutremurul din 1940. În anii 1860, stareţa Mănăstirii a fost sora marelui om politic Ion Brătianu, care a intrat în unul călugăresc sub numele de maica Maximilia.

George Topîrceanu şi Schitul Văleni

        George Topîrceanu s-a născut la 20 martie 1886, în Azilul „Elena Doamna” din Bucureşti, unde mama lui, Paraschiva, lucra ca ţesătoare de covoare. Această îndeletnicire a adus-o la Mănăstirea Văleni unde măicuţele de aici aveau ateliere de ţesătorie. Tatăl său, Ion Topîrceanu era cojocar de meserie. George a urmat trei clase primare la Şuici (satul Văleni făcând parte atunci din această comună). Mama sa lucra la Mănăstirea Văleni ca ţesătoare de covoare. În clasa a III-a a compus primele versuri şi apoi a chemat un coleg de clasă în spatele şcolii unde i-a citit câteva strofe dintr-o poezie. Aceasta se încheia cu versurile: „Hai cu toţii, fraţi români/ Să dăm năvală-n păgâni”. Colegul căruia îi recitase George Topârceanu aceste versuri, îi spuse: „Ce-mi dai să nu te spun lu` domnu? (n.r. – domnul profesor)”. Reacţia poetului a fost promptă: „Două palme peste obraz”.

Daca sustineti blogul nostru ne puteti ajuta cu un like paginii noastre sau un share!!!

Manastirea Trivale

Cu si depre manastirea Trivale din judetul Arges

Scitul Trivale

        Mânăstirea Trivale este situată în parcul Trivale din Municipiul Pitești, pe stradă Trivale, nr.71. biserica mânăstirii, cu hramul ,,Sfânta Treime", a fost construită din lemn, în secolul al XV-lea, de familia Trifon și Stanca Stănescu. S-a refăcut în timpul lui Matei Basarab, domnul Țării Românești (1632-1654) și a fost rezidită din piatră și cărămidă de către Mitropolitul Varlaam al Ungrovlahiei (1672-1674), lucrările săvârșindu-se în anul 1698 în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, când a fost pusă și pisania.

        Noi restaurări au avut loc între anii 1854 și 1856, prin străduința starețului Ierotei Niculescu. Afectat puternic de cutremurul din 14 octombrie 1802, așezământul a fost refăcut de către Partenie, egumenul de la Schitul Buliga, în 1803. Rezidit de starețul Ierotei Niculescu între anii 1854-1856, după planurile arhitectului Johan Schaltter, ansamblul monahal adaugă un nou nume pe lista ctitorilor în persoana lui Justin Ionescu (1904), cel care a ridicat actuala clopotnița. Biserică a fost pictată de Ioasaf Grecu în 1731 și rezugrăvită în 1904. Schitul Trivale a fost refăcut după cutremurul din 1940, lucrările dintre anii 1942 și 1944 fiind coordonate de Episcopia Argesului. În anul 1990 cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Calinic, pe atunci Episcop al Argesului și Teleormanului, lăcașul a fost transformat în mânăstire, biserica fiind resfințită. Bătrânii din zonă spun că a fost adăpostit aici, pentru o vreme, capul lui Mihai Viteazul, în drum spre Târgoviște, după ce vrednicul domnitor a pierit ucis mișelește la Câmpia Turzii.

       

        Vechea ctitorie a mitropolitului Varlaam și-a recăpătat strălucirea ca urmare a refacerii integrale de la sfârșitul secolului al XX-lea, sub păstorirea ierarhilor de atunci ai Episcopului Râmnicului și Argeșului, Preasfințiți Gherasim Cristea și Calinic Argatu. Astfel, prin strădania egumenilor Calist, Natanael și Ciprian Otoroschi, după proiectul arhitecților Lucian Gheorghiu și T. Barbu, coordonați de renumitul Ștefan Balș, biserica schitului s-a refăcut intregral. Pictura a fost executată de către Ion Savu din Săpata.

Daca sustineti blogul nostru ne puteti ajuta cu un like pagiginii noastre sau un share!!!

Manastirea Slanic

Cu si despre manastirea Slanic din judetul Arges

Hram: Nasterea Maicii Domnului, Schimbarea la Fata, Sfantul Calinic de la Cernica

Acces: dupa 3 km E din loc. Domnesti, venind dinspre Curtea de Arges, situata pe DN 73C Curtea de Arges (22 km)- Campulung-Muscel (22 km), DL spre N, 4,5 km pana la Manastirea Slanic. Din satul Slanic, venind dinspre Campulung-Muscel, 2 km pana la intersectia spre manastire;

Staret: arhim. Teofil Badoi;

Cazare: 60 de locuri

        Veche vatra de nevointe, din vremuri imemoriale, traditia ne sugereaza ca domnitorul Vlad Tepes ar fi primul ctitor acreditat, in urma unor batalii cu turcii, in acesti munti. Istoria curge apoi cu discretie, si firul ei reapare in dreptul voievodului Neagoe Basarab si a unei rubedenii a lui, Lalu. Acesta, in urma unei salvari miraculoase de la o moarte iminenta, se pare ca a rectitorit schitul.

        Prima atestare survine la 16 mai 1679, cand, printr-un act oficial, popa Nica, „fiul lui Macarie calugarul”, doneaza si inchina Manastirii Aninoasa „biserica cu delnita ei din Slanicul de jos”. Dar vine anul 1805, cand, din motive obscure, schitul de desfiinteaza, iar biserica lui este mutata la poalele tarii, undeva in Vlasca. Dumnezeu insa a vrut sa fie altfel decat neputintele de moment ale oamenilor. Asa se face ca in 1916, in plina sangerare mondiala, un calugar cu metania la Schitul Ciocanu se retrage in aceste locuri.

        Monahul Irinarh Pulpea a stat singur pe acest munte pana in 1922 cand i se alatura un ieromonah de toata isprava: Isidor Ghimpeteanu, venit din obstea Robaiei. Impreuna incep zidirea unei biserici inchinate Maicii Domnului, si toata suflarea crestineasca de pe aceste deluri li se alatura, contribuind si cu 5 ha de teren. In cativa ani biserica este gata, dupa ce calugarii au carat cu spinarea materialele de constructie. Atentie, deci: fiecare caramida are valoare muceniceasca, fiind purtata pe spete de calugar nevoitor, asa dupa cum manzul asinei l-a purtat pe Hristos - piatra cea din capul unghiului - la Ierusalim! La 19 octombrie 1930 are loc sfintirea.

        Si iarasi, in plin razboi mondial, in 1944, Schitul Slanic primeste darul numirii unui staret pe cinste: protos. Vitimion Nitoiu. Acesta introduce randuielile slujbei zilnice, dupa tipicul manastiresc, si instaureaza regulamentul vietii de obste. Acest mare calugar imbunatatit si-a cunoscut dinainte sfarsitul, care a fost in 1990; o cruce ii vegheaza cuvioasa odihna, in recunostinta intregii lumi.

Daca sustineti blogul nostru ne puteti ajuta cu un like paginii noastre sau un share!!!

Manastirea Robaia

Cu si despre manastirea Robaia din judetul Arges

Robaia este un sat în comuna Mușătești din județul Argeș, Muntenia, România.

        Așezarea inițială a satului a fost în zona Siliște, actualmente izlaz comunal. La începutul secolului al XVIII-leaau sosit din Ardeal câțiva tineri care s-au angajat zilieri la schitul Robaia și au fost împroprietăriți cu pământ arabil și grădini, în avalul vaii. Majoritatea dintre ei s-au căsătorit cu fete din Valea lu' Mas și Rotărești. Prima familie așezată a fost numită Oprica, apoi Popa, Eftimie, Gherase, Bucalau, Ioja.

        Manastirea Robaia, aflata in comuna Musatesti din judetul Arges, la o distanta de 25 de kilometri nord-est de Curtea de Arges, este o vatra de sihastrie atestata documentar inca din secolul al XIV-lea. Numele de Robaia provine de la un atac al turcilor care au intrat in aceasta biserica si au luat oamenii robi in noaptea de inviere.

        La 5 km de centrul satului se găsește Mănăstirea Robaia, un vechi lăcaș de cult zidit în secolul al XVI-lea cu pictură de Pârvu Mutu. Tot aici există și o biserică veche de lemn, adusă pe butuci de lemn din satul Prosia pe la 1800. Acest monument istoric însă nu este bine întreținut și conservat.

        Numele de Robaia provine de la un atac al tătarilor care au intrat în această biserică și au luat oamenii robi în noaptea de Înviere. O parte din ei au scăpat în zona numită "Valea lu' Mas"- acolo unde tătarii s-au oprit să se odihnească. În zona împădurită din apropierea mănăstirii se află Râpile Robăii, un fenomen geologic spectaculos vizibil și din Curtea de Argeș.

        Din documentele vremii aflam urmatoarele informatii despre acest locas de cult: prima biserica din lemn este atribuita banului Armega iar biserica din piatra construita de Sava Sifarul in anul 1644 va fi restaurata de Episcopul Iosif I al Argesului.

        Pustiita de vreme, aceasta va fi refacuta intre anii 1843-1868 de catre Teodosie, Visarion si Naum monahul. Au mai avut loc cateva renovari si refacere a picturii, care ramane una dintre cele mai frumoase picturi din Muntenia. Biserica va fi repictata in anii 1848, 1901 si 1951.

Cum am amintit sumar, pe locul unei biserici de lemn ctitorite de catre banul Armega, in secolul al XVI-lea, s-a inaltat, prin osardia unui Sava din Furculesti si a sotiei sale, Livera, inainte de anul 1644, o biserica de zid, in jurul careia s-a injghebat asezamantul monahal de la Robaia.

        Biserica Sfantul mare mucenic Gheorghe a asezamantului, a dainuit peste veacuri, prin grija episcopului carturar al Iosif I al Argesului cat si a staretilor obstii si a arhiereului Nichita Duma, care au consolidat-o, i-au adaugat pridvorul in anul 1857 si au inzestrat-o cu: chilii, clopotnita - in 1857 - si staretie - in 1935.

        Manastirea Robaia a fost locul de refugiu al Sfantului Cuvios Marturisitor Sofronie de la Cioara, care a trait intre anii 1764 si 1766, fiind pilduitor luptator pentru apararea credintei ortodoxe in Transilvania si praznuit pe 21 octombrie. Silit sa paraseasca Ardealul framantat de miscarea - coordonata de el - pentru pastrarea credintei stramosesti a romanilor transilvaneni, Sfantul Sofronie de la Cioara, in vremea cat a stat la Robaia, a adoptat, ca principiu de organizare a obstii monahale, paisianismul - curent de regenerare a spiritualitatii crestine.

        Manastirea a mai servit si drept chinovie pentru ultimii ani de viata ai pictorului Parvu Mutu, impatimitul de frumos vesnicit in scenele pictate prin atatea lacasuri de adanca simtire romaneasca. Trecand la monahism - sub numele Pafnutie - s-a stins in anul 1735, cu vrerea sa cea din urma de a fi inhumat in vatra de nemurire a Robaii.

         Manastirea Robaia a devenit astfel un centru de iradiere culturala, prin copistii de manuscrise: Partenie ieromonahul - Mantuirea pacatosilor, si Dorotheu ieroschimonah - Scara Sfantului Ioan Scararul.

        Asezamantul monahal de la Robaia a renascut, prin grija episcopului ctitor Calinic Argeseanul, imbogatindu-se, in ultimii ani, cu: cladirea chiliilor vietuitoarelor din obste, cu noua staretie, cu podoaba innoita a picturii murale din biserica si cu mobilier de cult daltuit in lemn.

        La căminul cultural din centrul localității este amenajat un muzeu al satului, prin truda învățătorului Nicolae Teodorescu.

Daca sustineti blogul nostru ne puteti ajuta cu un like paginii noastre sau un share!!!

Manastirea Namaiesti

Cu si despre manastirea Namaiesti din judetul Arges

       Manastirea este construita in satul Namaiesti , comuna Valea Mare-Pravat , judetul Arges .
       Manastirea Namaiesti se afla la intrarea in Campulung-Muscel dinspre Targoviste ( 68 km ) si Brasov ( 80 km ) . Bucuresti-Targoviste-Campulung-Muscel ( DN71 , DN 72A , DC19 ) 143 KM .
       Hramul manastiri este Intrarea Maicii Domnului in Biserica , Izvorul Tamaduirii .

       Biserica manastirii este sapata in piatra , in stanca muntelui . Documentele istorice in legatura cu satul Namaiesti si cu manastirea Namaiesti atesteaza anii 1503-1547 in hrisoavele domnitorilor Radu cel Mare si Mircea Ciobanul . Biserica manastirii este considerat monument istoric din secolul al XIV-lea . Date exacte in legatura cu intemeierea manastirii si a bisericii sapate in piatra nu se cunosc.        Insa , legendele transmise oral , din mosi stramosi , in satul Namaiesti , pomenesc de numele domnitorului Negru Voda .

      Tot traditia ne povesteste despre ctitorul anonim al bisericii : Se zice ca un cioban care pastea oile prin partea locolui , ajungand la stanca unde apoi a fost sapata biserica , ciobanul a facut popas la poalele muntelui .Ciobanului i s-a aratat in in vis Maica Domnului care i-a spus : Scoala-te , sapa , sub tine si vei gasi o icoana , intr-o bisericuta de piatra . Aici vei face tu biserica in cinstea si slava Intrarii in Biserica a Sfintei Fecioare Maria , izvor de viata si de tamaduire ''. Trezindu-se din vis in trei zile si trei nopti dadu de biserica de piatra in forma de pestera , cu icoane si odoare bisericesti .

       Acea icoana visata de cioban se afla in partea stanga in biserica si o reprezinta pe Maica Domnului cu Pruncul in brate . Pictura a fost deteriorata de vreme .

       Este una dintre cele mai vechi icoane pictate , se presupune ca a fost zugravita de catre Sf. Apostol si Evanghelist Luca .

      Se mai presupune ca biserica din grota unde a fost gasita icoana dateaza poate chiar din epoca primilor daci crestini .

      In anul 1798 , icoana a fost ferecata in argint de catre Enache Postelnicul , iar in 1913 sotia unui general din armata romana a pus sa i se faca o rama din argint . Astazi icoana este renumita pentru ajutorul dat femeilor ce se roaga inaintea eicu nadejdea de a putea avea copii , cat si pentru alte necazuri . De atunci Maica Domnului a savarsit multe minuni cu cei ce veneau sa se inchine la icoana ei .

     Restaurarea icoanei a avut loc dupa o metoda athonita folosita din secolul al XVI-lea la icoana Maicii Domnului de la Manastirea Vatoped .

     Restaurarea icoanei a fost incredintata tanarului Alexandru Nicolau , care a lucrat timp de cateva luni in prezenta maicii starete .

      Despre icoana Maicii Domnului de la Namaiesti , pastrata in biserica din pestera , se spune ca ar fi chiar una dintre cele 12 astfel de icoane pictate de Sf. Apostol Luca , ea fiind adusa aici de Sf. Apostol Andrei .

     Daca sustineti blogul nostru ne puteti ajuta cu un like paginii nostre sau un share!!!

       

Manastirea Glavacioc

Cu si despre manastirea Glavacioc din judetul Arges 

       Manastirea Glavacioc se afla in satul Glavacioc , comuna Stefan cel Mare , judetul Arges .  

       Este situată la circa 64 km sud-est de oraşul Piteşti şi 35 km sud de oraşul Găeşti. Mănăstirea este aşezată pe o colină din marginea satului Glavacioc, în apropiere de râul Glavacioc.

       Este o manastire ortodoxa de calugari , ce poarta hramul Buna Vestire , Izvorul Tamaduirii .

       În legătură cu numele satului de origine slavă ; o legendă locală pune originea denumirii pe seama găsirii craniului (gleava) unui boier străin (ciocoi) în albia râului Glavacioc.

       Despre mănăstire nu există date certe cu privire la înfiinţarea ei, dar se consideră că este din vremea lui Mircea cel Bătrân.

       Nepotul lui Mircea cel Bătrân, Vlad al IV-lea Călugărul a rectitorit mănăstirea distrusă, probabil, odată cu invazia otomană din anul 1462. El ridică din temelie o biserică din zid în locul celei din lemn, înzestrează mănăstirea cu multe venituri şi moşii şi foloseşte Glavaciocul ca reşedinţă domnească[4]. Este înmormântat aici în septembrie 1495. Fiul sau, Radu cel Mare, a isprăvit biserica şi a întărit proprietăţile. Hamza, banul Craiovei, şi Marga cea tânără (fiica lui Matei - banul din Caracal) sunt alţi binefăcători ai mănăstirii. 

      Dovezi de vechimea mănăstirii sunt şi în hrisoavele şi actele domneşti ale lui Neagoe Basarab - 30 iulie 1512, Mihnea al II-lea Turcitul - 8 ianuarie 1580, ale lui Matei Basarab - 14 aprilie 1643 şi 27 octombrie 1645.

      Cea dintâi refacere aparţine lui Mihnea al II-lea Turcitul, care a construit şi chiliile precum şi clopotniţa din piatră.

       Între 1701-1704, când domn era Constantin Brâncoveanu, s-a făcut a doua renovare fiind egumen Ştefan. Constantin Brâncoveanu reface casa domnească şi pivniţa mănăstirii.

       În anul 1802, în urma unui cutremur, biserica se dărâmă. Este refăcută din temelii de Eforia Şcoalelor prin boierul paharnic Costache Faca între anii 1840-1843. În 1858 biserica este închisă din cauza degradării.

       Mănăstirea a avut un rol de prim ordin în reţeaua aşezămintelor sfinte din Vlaşca, devenind, la un moment dat, chiar reşedinţă a judeţului[7].

       În perioada comunistă, mănăstirea a fost transformată în biserică de mir. O nouă reparaţie a ansamblului s-a făcut în anii 1974-1976, când s-a refăcut şi clădirea chiliilor, care a fost acoperită cu tablă. În 1991, prin purtarea de grijă a PS Episcop Calinic al Argeşului şi Muscelului, mănăstirea este redeschisă, având ca stareţ pe ieromonahul Creţu Claudiu Casian. 

       Biserica este în formă de cruce, cu ziduri groase din cărămidă. Catapeteasma este din lemn nesculptat. Naosul este delimitat de pronaos prin 2 stâlpi (dreapta-stânga) marginali. Altarul este luminat de o singură fereastră pe peretele din răsărit, iar naosul şi pronaosul primesc lumină fiecare de la câte două ferestre. Pardoseala este din lespezi de piatră. Are o singură turlă pe naos. Pridvorul este închis, cu pereţii din interior văruiţi în alb. Acoperişul bisericii este din tablă. Pereţii exteriori sunt simpli, văruiţi în alb.

       Clopotniţa, construcţie refăcută după 1991, se află la 15 m în faţa bisericii. Clădirile chiliilor înconjoară biserica, ele ţinând loc şi de ziduri împrejmuitoare.

       Încă din trecutul îndepărtat, în mănăstire s-a dus o viaţă duhovnicească superioară. Dintre egumenii mănăstirii, doi au ajuns mitropoliţi ai Ungrovlahiei: Varlaam al II-lea (egumen între 1660-1670), Grigorie al II-lea de la Colţea (fost egumen între 1758-1761), făcut mitropolit la 26 iulie 1760, iar alţi 3 au ajuns arhierei. Vlădica de Cerveno (fost egumen 1770-1783) episcop în oraşul Cerveno la sud de Rusciuc, Venedict episcopul (egumen 5 iulie 1642-14 aprilie 1643) şi Calistrat Sevastios (23 iunie 1861-1 octombrie 1862). Biserica a fost considerată închisă din 15 februarie 1858, dar ultimul egumen, Calinic Protosinghelul, a activat între 1 octombrie 1862-13 decembrie 1863, iar anterior acestuia, tot după 1858, a fost egumenul Calistrat (1861-1862).

       Se spune că pe locul unde este construită Mănăstirea Glavacioc, în timpul lui Mircea cel Bătrîn, un cioban a găsit într-o peşteră o icoană făcătoare de minuni, ce poartă chipul Fecioarei Maria. Atunci, voievodul a decis construirea acestui lăcaş sfînt. La icoana cu chipul Maicii Domnului s-a închinat şi s-a rugat şi Vlad Ţepeş ori Vlad Dracul, să câştige bătăliile cu duşmanii românilor. Acea icoană a fost luată la un moment dat de nişte călugări şi dusă la Mănăstirea Curtea de Argeş. A doua zi dimineaţă, când au intrat călugării în mănăstire, s-au închinat când au văzut icoana aşezată la locul
de unde fusese luată .

       De asemenea, lângă mănăstire se află un izvor, despre apa căruia se spune că este făcătoare de minuni. Acesta izvorăşte de sub altarul bisericii şi iese la suprafaţă la poalele colinei pe care este aşezată mănăstirea. Apa lui formează un mic lac. La izvor se află un monument refăcut în anul 1945 şi un altul construit în 2007.

       Legenda spune că Vlad al IV-lea Călugărul s-a tămăduit de o boală de stomac de care suferea bând din apa izvorului.

       Daca sustineti blogul nostru ne puteti ajuta cu un like paginii nostre sau un share!!!

Manastirea Curtea De Arges

Cu si despre manastirea Curtea de Arges din judetul Arges

                                 Manastirea Curtea de Arges intr-o reprezentare din anul1907

       Manastirea Curtea de Arges este o manastire ortodoxa din Romania , situata in orasul Curtea de Arges , la 36 km de N-V de Pitesti , construita intre 1515-1517 de Neagoe Basarab , pe locul vechii metropolii (1359) si poarta hramul Adormirea Maicii Domnului , praznuit pe 15 august .

       Catedrala este inclusa in Lista monumentelor istorice din Romania .In timpul lui Carol I , catedrala a fost transformata in necropola pentru familia regala a Romaniei . 

       În afară de mormintele regale, la Mănăstirea Curtea de Argeș se află și moaștele sfintei Filofteia.

   Manastirea Curtea de Arges - Moastele Sfintei Mucenite Filoteia

       In capela-paraclis din centrul palatului se pastreaza moastele Sfintei Mucenite Filoteia. Istoria Manastirii Curtea de Arges reprezinta o parte importanta din insasi istoria Bisericii Ortodoxe Romane, care in mod continuu, de-a lungul veacurilor, s-a identificat cu sufletul si viata poporului roman.

Racla cu moastele Sfintei  Filofteia

Aspectul initial al manastirii , inaintea restaurarii din 1875-1886

       Manastirea Curtea de Arges a fost sfintita la data de 14-15 august 1517. La aceasta slujba, dupa descrierea facuta de Gavriil Protul de la Muntele Athos, a fost prezent insusi Neagoe Basarab. In afara de domn, familia sa, curtenii si boierii tarii, a fost de fata Teolipt - Patriarhul Constantinopolului, insotit de mare sobor, toti arhimandritii si egumenul manastirilor din Sfantui Munte Athos si tot "clerosul" din Tara Romaneasca, in frunte cu Mitropolitul Macarie (c.1513-c.1521) si mult popor venit din aproape toate colturile tarii. Marele sobor sarbatoresc sfintirea bisericii in vechea resedinta a Domnilor munteni. 

      Tot Neagoe Voievod si sotia sa, Despina Doamna, au procurat materialul cel mai bun pentru zidirea manastirii, precum si metalele pretioase - aur si argint - pentru impodobirea ei. Unele lucrari au fost continuate de ginerele si urmasul lui Neagoe, Radu de la Afumati (1522-1523 si 1526-1529).

       Mai tarziu au venit insa peste aceasta manastire multe necazuri si primejdii. In iarna anului (1610-1611), Gabriel Bathory cu oastea lui, au jefuit din biserica si din morminte tot ce era pretios, luand si acoperisul de plumb si cositoral bisericii, si lasind-o expusa la stricaciuni. Domnitorul Matei Basarab (1632-1654) a refacut biserica si a inzestrat-o, iar Serban Cantacuzino (1678-1688), care il numeste pe Neagoe "stramosul domniei mele", a intreprins de asemenea lucrari de restaurare la manastire.

       Razboaiele dintre rusi si turci de la 1769-1774 si 1787-1791 au adus Manastirii Curtea de Arges alte jefuiri si stricaciuni. Un cutremur la 29 octombrie 1802, apoi un foc, un alt cutremur la 28 ianuarie 1838, alte incendii in ianuarie 1866, la 23 aprilie 1867 si la 2 decembrie acelasi an, au adus manastirii noi deteriorari si pagube mari.

       La initiativa lui Carol I , biserica a fost restaurată începând cu 1875 de către arhitectul francez Lecomte du Noüy, ceea ce a dus la înlocuirea fetei  originale cu o pictură nouă și la alte modificări radicale ale structurii interioare. În anul 1886 s-a terminat restaurarea bisercii și a început construirea palatului regal din latura de est a complexului, care va fi mai târziu transformat în palat episcopal.

       Biserica manastirea Curtea de Arges, intre anii 1875-1885, a fost refacuta in forma de azi, dupa planul arhitectului francez Andre Lecomte de Nouy. Aceasta refacere a despuiat in mare parte manastirea de ansamblul ei, prin inlaturarea marii cetati - parter si etaj - cu mareata clopotnita ridicata de Matei Basarab.

   

       Tot la Manastirea Curtea de Arges, a functionat, cu mici intreruperi, timp de peste 100 de ani, Seminarul teologic "Neagoe Voda", continuat apoi de Seminarul Teologic Special pentru Transilvania pana in anul 1977.

        Începută în 1514, din dorința lui Neagoe Basarab de a crea un monument fără seamăn de frumos, lucrările s-au încheiat trei ani mai târziu, așa încât la 7 ianuarie 1517, ctitorul putea chiar să vorbească de „mănăstirea domniei mele de la Argeș”, și să-i hărăzească „vama ce este la Ocna Mică de la Târgoviște...”. Ascultând nu numai legenda, ci și unele știri istorice, se pare că din lipsă de bani, cu toată jertfirea podoabelor Doamnei sale, dar mai ales din lipsă de zile, zugrăvirea bisericii n-a putut fi isprăvită înainte de trecerea întru cele veșnice a lui Neagoe Basarab.

Planul si arhitectura bisericii

 

Planul bisericii respectand traditia cultului ortodox, cuprinde trei incaperi: altarul, naosul si pronaosul, care se disting in doua parti esentiale, privite atat din interior cat si din exterior, o parte, in forma de trilob (trilobata), cu trei abside egale, cuprinde altarul si naosul, dupa principiile de la Cozia.

Manastirea Curtea de Arges - pronaosul bisericii

       Partea a doua cuprinde pronaosul, de forma dreptunghiulara, supralargit fata de naos, care formeaza partea originala a acestei cladiri, si care a servit de mausoleu ctitorului si familiei sale. De forma dreptunghiulara, pronaosul cuprinde patru parti distincte: un vestibul dreptunghiular in fata intrarii, in continuarea acestuia, un spatiu central patrat, delimitat de 12 coloane, destinat credinciosilor, si lateral, cuprinde intre coloane si zidurile marginase, doua compartimente, avand o destinatie specifica funerara: locuri de ingropaciune.

       Pronaosul e incununat cu trei turle: una mare - in ax, dar nu deasupra mijlocului incaperii, ci la limita ei estica, si doua turle mai mici, deasupra colturilor de nord-vest si sud-vest.

       Turla mare de pe pronaos este octogonala numai la exterior, in interior fiind ca la bisericile mai vechi, cilindrica si e deci acoperita cu o calota sferica. Turlele mici - si ele cilindrice in interior si terminate in calote sferice - se sprijina, prin intermediul pandantivilor, fiecare pe cate un soclu constituit, pe doua laturi, de peretii ce formeaza coltul respectiv al incaperii, iar pe celelalte doua laturi, de arce care leaga acesti pereti de cotloanele de colt ale careului, central. Intreaga incapere a pronaosului e luminata, atat lateral prin opt ferestre geminate ce strapung peretii, cat si de sus, prin ferestrele turtlelor.

Manastirea Curtea de Arges - naosul bisericii

Naosul se prezinta ca "o incapere" cu planul in dreptunghi cu laturile lungi paralele cu axul edificiului, incununata deasupra partii estice de o turla si largita in dreptul acestei turle de doua abside. Cele patru mari arce care, sustin turla - doua longitudinale si doua transversale - sunt egale intre ele si determina un patrat.

       Pe sub arcul ce formeaza latura dinspre est se face trecerea spre incaperea altarului; celor doua arcuri longitudinale, de nord si de sud, le sunt alipite absidele - identice ca forma si dimensiuni cu absidele altarului - iar spre vest, dincolo de arcul ce incheie patratul naosului, laturile de nord si sud sunt prelungite prin doua ziduri pline si groase.

       Absidele naosului sunt mai inguste decat arcele carora le sunt ailipite. Absidele sunt strapunse de cate trei ferestre, capatand mai multa lumina, necesara in timpul slujbelor la strani. Turla de pe naos, atat la exterior cat si la interior, este octogonala. Fiecare dintre cele opt fete ale turlei este strapunsa, ca la Cozia si Dealu, de cate o foarte inalta si ingusta fereastra.

Manastirea Curtea de Arges - altarul bisericii

       Incaperea altarului este compusa dintr-o absida semicirculara la interior si in cinci laturi la exterior, precum si dintr-o mica portiune dreptunghiulara ce face legatura cu naosul.

Trei ferestre inalte inguste, usor largite spre interior lumineaza incaperea altarului. Deasupra fiecareia dintre aceste, ferestre, se afla cate o deschidere cilindrica de aerisire. Despartirea intre altar si naos e facuta printr-o tampla - catapeteasma - cu partea de jos din marmura si cu cea de sus din bronz, datand de la ultima restaurare, din secolul al XIX-lea.

Manastirea Curtea de Arges - arhitectura exterioara a bisericii

       In exterior, biserica este asezata pe o platforma pardosita cu lespezi de piatra, inaltata cu trei trepte deasupra solului si marginita de o balustrada de piatra noua, cioplita insa dupa modelul celei vechi. Deosebit de artistic este realizata arhitectura exterioara a bisericii si a parametrului ei bogat, sapat in piatra de Albesti.

       In fata bisericii, platforma aceasta se prelungeste formand o curticica patrata, in mijlocul careia se inalta un gratios aghiazmatar. Croit in genul si dupa modelul fantanilor decorative ce se gasesc in fata unor anumite moschee turcesti, aghiazmatarul de la Curtea de Arges a fost adoptat la biserica lui Neagoe ca loc de pregatire si sfintire a apelor in ziua de Boboteaza, precum si ca altar de rugaciune in aer liber.

     

       Intrarea in biserica, unica, se gaseste in fatada dinspre Apus. Douasprezece trepte de marmura conduc in fata unei inalte arcade, prinse in chip de portal intr-o rama lata, impodobita cu o minutioasa florala stilizata. Biserica se ridica astfel pe un soclu foarte larg si inalt, depasind cu mult proportiile de la Dealu si chiar pe cele relativ mai ample, ale unor manastiri moldovenesti contemporane acesteia.

       Corpul bisericii la exterior este subimpartit in douaregistre inegale printr-un puternic profil, decorat aici in forma de torsada rasucita continuu si intr-un singur sens. Registrul de jos, mai inalt, e impartit in panouri dreptunghiulare, in fiecare, panou e asezata cate o rozeta sculptata, dintre care unele sunt ajurate si servesc totodata si de aerisire.

       Urmeaza apoi o cornisa puternica, acoperita cu un rand triplu de alveole - intrand format prin retragerea de la alinierea, unei cladiri - si stalactite. Alte rozete-discuri se gasesc in punctele intretaiate ale arcelor si peste aceste discuri se afla cate un porumbel de piatra aurit.

       Deasupra cornisei si asterialei, placi de plumb amestecate cu cositor, aplicate pe extradosul boltilor, formeaza invelitoarea bisericii. Patru baze patrate sustin turlele octogonale. La baza turlei dominante de peste centrul navei se repeta motivul cornisei principale, compusa din alveole si stalactite.

       Proportiile si disproportiile acestor turle repeta gruparea de la Dealu intr-o forma mai imbogatita.Turlele spiralice din fata introduc un element arhitectonic instabil, impunand fatadei miscari de rotatie in viu contrast cu elementele predominante ale compozitiei.

       Prin infatisarea cu totul noua si mareata a monumentului, prin calitatea materialelor puse in opera si prin finetea si perfectiunea lucrului, biserica Manastirii Curtea de Arges reprezinta un monument deosebit de important in evolutia arhitecturii de piatra a Tarii Romanesti.

Manastirea Curtea de Arges - pictura bisericii

       Neagoe Basarab incepuse pictarea sfantului locas cu un pictor de mare talent, pe nume Dobromir. Neagoe Basarab murind intre timp, si pictura fiind neterminata, urmasul sau la domnie, Radu de la Afumati, mentine ca pictor pe Dobromir, care a mai pictat si Manastirea Dealu in 1515, Bistrita-Valcea si, incepand din 1519, Manastirea de la Arges, terminata in 1526.

Manastirea Curtea de Arges - portretele ctitorilor

Neagoe Basarab si familia - Intemeietorul bisericii, Neagoe Basarab, este infatisat in tabloul votiv impreuna cu Doamna Despina si cu cei sase copii ai lor, trei baieti si trei fete, grupati dupa varsta: baietii de partea tatalui, fetele de partea mamei. Neagoe si Despina sustin biserica pe care o inchina Maicii Domnului si lui Iisus.
     

       Cununi bogate, lucrate in aur si batute cu pietre pretioase impodobesc capetele ctitorilor principali. Vesmantul Domnului este de moda bizantina, de stofa inflorata garnisit cu un guler lat; cu o banda de aceeasi latime pe poale. Spre poalele vesmantului se observa vulturul bizantin brodat in aur, cu pliscul deschis, cu aripile intinse si purtand cununa.

      Doamna Despina poarta costum national: fota rosie cu durigi verticale si iie cu rauri, cu maneca bufanta, stransa printr-o manseta ornata cu perle. Costumele copiilor sunt mai simple. Atitudinea de rugaciune este impusa de situatia de ctitori.

      Teodosie, Petru si Ioan sunt numele baietilor. Langa mama lor, Despina, stau cele trei fete: Stana, fosta doamna a Moldovei, sotia lui Stefanita Voda (1517-1527); calugarita sub numele de Sofronia si ingropata in biserica, Ruxanda, sotia lui Radu de la Afumati si Anghelina, moarta de copila si inmormantata sub aceeasi lespede de piatra cu fratii sai Petru, si Ioan, morti de mici, ca si Anghelina. Parintii sustin cu cate o mana biserica, oferind-o cu cealalta, iar copiii stau cu mainile la piept in aceeasi atitudine rugatoare.

      Mircea cel Batran - 1386-4418 - este singurul dintre voievozii nostri care, in afara de voievodul ctitor din Biserica Domneasca din Arges, poarta costum de cavaler dupa moda apuseana, de fapt tot de derivatie din cel bizantin, toti ceilalti domnitori au adoptat costumul bizantin cunoscut, care s-a impus si sub influenta Bisericii noastre de rit ortodox ca si aceea a Bizantului.

      Radu Paisie (1535-1545) si fiul sau Marcu - Chipurile acestora au fost adaugate mai tarziu, alaturi de ale ctitorilor principali, Radu Paisie fiind al doilea sot al Ruxandei. Se crede ca aceste portrete au fost zugravite la Curtea de Arges, dupa 1541, deci dupa zugravirea bisericii mitropolitane din Targoviste, zugravita cu cheltuiala lui Radu Paisie .

Manastirea Curtea de Arges - chipuri de sfinti

       Deisis - rugaciunea - in absida dreapta din naos este zugravita scena Deisis care cuprinde trei chipuri: Maica Domnului, Iisus si Sfantul Ioan Botezatorul.

       Maica Domnului - este zugravita dupa erminia cunoscuta, rugandu-se la scaunul Mantuitorului, fiul sau, pentru cei pacatosi. Pe fondul albastru presarat cu stele, se proiecteaza chipul rugator al Sfintei Fecioare, cu capul usor inclinat inainte, imbracata in maforion rosu, cu aureola in jurul capului.

       Iisus Hristos - imparatul imparatilor, Domnul domnilor si Marele Arhiereu este infatisat asezat pe o perna cu alesaturi nationale in scaun adinc, cu spatar inalt; impodobit cu colonete. Iisus troneaza binecuvantind cu dreapta si tinand cu: stanga, pe genunchi o carte deschisa.

     Sfantul Ioan Botezatorul - este infatisat in forma tipica a Inaintemergatorului bine studiat din punct de vedere anatomic, figura slaba, incadrata de o barba naturala, cu parul stufos ce-i cade in plete pe umeri. De umeri ii atarna cele doua mari aripi simbolice. Acelasi cer albastru, impanzit de stele, formeaza cam trei parti ale fondului pe care se afla zugravit chipul sfantului.

      Alti sfinti si cuviosi - In absida de nord a naosului, in primul registru de jos, sunt zugraviti Sfintii Nestor, Dimitrie, Gheorghe si Theodor Tiron. In registrele de sus din ambele abside ale naosului sunt prezentate scene din viata si activitatea Mantuitorului Iisus Hristos.

      Pe bolta absidei, altarului, registrul de sus, e zugravita Maica Domnului, cu Pruncul in fata, in stare de rugaciune pentru toti oamenii. In registrul de jos, altar, sunt prezentati, in vesminte, Sfintii Mari Dascali si Ierarhi.

      Minunatele fresce ale lui Dobromir si colaboratorilor sai, din 1519-1526, nu mai impodobesc astazi peretii interiori ai ctitoriei lui Neagoe, caci in 1880 Lecompte de Nouy a degajat peretii de pictura originala si in locul lor au fost executate picturi noi, de fratele sau, Jean Jules Antoine, mult inferioare fata de pictura originala.

Manastirea Curtea de Arges - mormintele din pronaos

     
      In pronaosul bisericii se afla mormintele ctitorilor principali: Neagoe Basarab (+1521), piatra de mormant a monahiei Platonida - Doamna Despina - (+1554), sotia lui Neagoe Basarab, piatra de mormant a Doamnei Stana (Sofronia) (+1531), fiica lui Neagoe Basarab si sotia lui Stefanita Voda al Moldovei.

       Tot aici se afla si piatra de mormant a voievodului Radu de la Afumati (+1529), sotul Doamnei Ruxanda, fiica lui Neagoe Basarab, cel ce in anul 1526 a pus de s-a zugravit biserica Manasitiirii Curtea de Arges, precum si mormintele regilor Carol I si Elisabeta, Ferdinand si Maria.

Manastirea Curtea de Arges - manastire cu rol duhovnicesc, patriotic si cultural

     

Manastirea Curtea de Arges, alaturi de Biserica strabuna a poporului nostru, a indeplinit si un rol patriotic: acela de a mobiliza constiinta poporului si a tarii in fata pericolului turcesc sau de orice soi.

  

      In imediata vecinătate a mănăstirii, se află un izvor, pe care localnicii îl numesc „Fântâna lui Manole”. Această denumire poartă peste timpuri povestea meșterului legendar, care, neputând coborî de pe biserică după terminarea ei — luându-i-se scările — și-ar fi făcut aripi din șindrilă și, similar mitului lui Icar, a sărit de pe acoperișul sfântului locaș, la temelia căruia se spune că-și zidise propria soție. În locul în care s-ar fi prăbușit, sufletul său s-ar fi preschimbat într-un izvor.

       De la „Fântâna lui Manole” se vede, spre apus, fosta bolniță a mănăstirii, monument istoric, despre care un document existent scrie că „se găsea alături de biserica lui Neagoe Basarab încă din 1524”.

       Mănăstirea Curtea de Argeș este și necropolă regală, începând cu anul 1914, aici fiind înmormântați regii și reginele României: Carol I și Elisabeta, Ferdinand și Maria, Carol al II-lea (nu însă și Regina Elena, care este înmormântată la Lausanne, Elveția), precum și Mihai I și Ana.

Presupusul mormant al Anei , sotia Mesterului Manole ( peretele sudic al Manastirii )

                     


   

Meșterul Manole și Ana

       În apropierea mănăstirii Curtea de Argeș se află fântâna meșterului Manole, constructorul legendar al ctitoriei lui Neagoe Basarab, eroul mai multor balade populare.

       Balada Monastirea Argeșului spune că meșterul Manole și-a zidit în zidurile acestei magnifice mănăstiri soția (Ana), deoarece în mod inexplicabil tot ceea ce era construit în timpul zilei se dărâma noaptea. Tot legenda dă o explicație și pentru fântâna meșterului Manole: când domnitorul a văzut această măreață construcție i-a întrebat pe cei zece meșteri dacă pot construi o mănăstire și mai frumoasă decât aceasta. Aceștia răspunzând afirmativ, domnitorul, pentru a împiedica posibila construcție a unei mânăstiri mai frumoase, a poruncit ca schelele pe care erau urcați meșterii să fie dărâmate și astfel cei „zece meșteri mari, calfe și zidari” au rămas blocați pe acoperiș. Ei și-au făcut aripi din șindrile și s-au aruncat de pe acoperișul mănăstirii sperând să ajungă jos nevătămați, dar toți au murit. În locul unde s-a prăbușit meșterul Manole a apărut un izvor - fântâna meșterului Manole.   

 Fântâna meșterului Manole  

Vechiul jilt arhieresc al manastirii

Catapeteasma bisericii episcopale din Curtea de Arges

Manastirea Curtea de Arges 

Fotografie din 2010

Daca sustineti blogul nostru ne puteti ajuta cu un like paginii nostre sau un share!!!