Manastirea Ratesti

Cu si despre manastirea Ratesti din judetul Buzau

        Biserica mare este construită în formă de cruce, din bârne de stejar îmbinate cu scândură. Are un pridvor deschis susținut de șase stâlpi de lemn uniți sus prin arcade semicirculare, iar jos are un grilaj de lemn înalt de 1,20 m. Lumina pătrunde în altar printr-o fereastră pe peretele din răsărit și una pe cel din dreapta, naosul luminat de câte o fereastră pe ambele părți (dreapta și stânga), iar pronaosul numai de o fereastră așezată pe partea dreaptă (sud). Ferestrele sunt duble și între ele sunt grilaje metalice. Din pridvor se intră în pronaos pe o ușă dublă, cea din interior fiind foarte masivă. Catapeteasma este din lemn sculptat.

         În exterior fațadele au la înălțimea de 2/3 un brâu de lemn, deasupra căruia se află pictura pe lemn ocrotită de streașina largă a acoperișului. Cele cinci turle hexagonale sunt așezate cate una pe altar, pe naos și pronaos și înca două mai mici deasupra ficăreia dintre strane. Cele de pe naos și pronaos au câte o fereastră pe dreapta și stânga. Acoperișul turlelor este de tablă în solzi, iar biserica este acoperită cu șindrilă.

         Pictura bisericii mari este executata în ulei direct pe lemn - în stil neobizantin influențat de cel rusesc, fiind așezată în trei etaje. Sunt înfățișați sfinții naționali ruși, ca Vasile de la Kerson în pronaos, sau icoana Sf. Dumitru mitropolitul Rostovului făcătorul de minuni, în absida din dreapta naosului.

        Biserica din cimitir este tot din lemn, în formă de navă, fără abside. Are o singură turlă joasă pe pronaos. Acoperișul este din șindrilă.

        Intrarea în incintă se face prin gangul clopotniței, care se afla la 40 m în dreapta bisericii mari.

        Paraclisul este clădit tot din lemn și a fost pictat de catre arhidiaconul Gabriel Sibiescu.

        In incintă mai sunt trei cladiri, una de lemn și două din zid pentru chilii, precum și alte clădiri cu rol de anexe gospodărești.

         Pentru că orice întârziere poate însemna distrugerea totală a Mănăstirii Răteşti, Consiliul Judeţean Buzău a alocat 100.000 de lei din bugetul propriu, pentru continuarea reabilitării lăcaşului de cult grav afectat de alunecările de teren. Costurile pentru reabilitarea mănăstirii sunt foarte mari iar sursă de finanţare nu poate fi decât statul român.

        Până în urmă cu câţiva ani, Mănăstirea Răteşti era vizitată, în perioada sărbătorilor de iarnă, de sute de pelerini veniţi de pretutindeni. După alunecările de teren care l-au distrus parţial, lăcaşul monahal este pustiu şi plin de fisuri.

       Pentru reabilitarea mănăstirii, a fost iniţiat un proiect european dar care nu a mai putut fi realizat din cauza acestor alunecări de teren. 

         Arhiepiscopia Buzăului şi a Vrancei lucrează la accesarea unor fonduri prin Compania de Investiţii pentru refacerea lăcaşului de cult, singura sursă capabilă să susţină o investiţie de asemenea anvergură.

         Pentru ca lucrările să nu fie  din nou blocate, Consiliului Judeţean Buzău a acordat de urgenţă un sprijin financiar de 100.000 de lei, bani din bugetul propriu. Costurile pentru reabilitarea mănăstirii sunt foarte mari iar sursă de finanţare nu poate fi decât statul român. Până acum s-au executat doar lucrări de stabilizare a terenului şi a drumului de acces, cu bani de la Consiliul Judeţean.  

        O puternică alunecare de teren, din noaptea de 14/15 mai 2014, a transformat Mănăstirea Răteşti, din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, aşezământ cu începuturi în secolul al XVI-lea, într-o ruină. 

        A fost închisă, după ce stăreţia, clădirea muzeului, mai multe chilii şi biserica veche de peste 170 de ani s-au surpat din cauza alunecărilor de teren provocate de ploile abundente din 2014. Prima distrusă de alunecări a fost stăreţia Mănăstirii Răteşti.

        Ulterior, mai multe chilii au fost distruse şi ele după ce pământul a continuat să se surpe. Pentru că încăperile în care trăiau călugăriţele au devenit de nelocuit, viaţa femeilor fiind pusă în pericol, autorităţile bisericeşti au luat decizia de a le muta în centrul social filantropic aflat în apropierea Mănăstirii Răteşti şi aparţinând Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei. 

          Alunecările de teren au continuat trei luni, ajungând şi la biserica mănăstirii. De atunci s-a încercat stabilizarea terenului şi oprirea alunecării, însă nu s-a reuşit mare lucru, fiind necesari mulţi bani pentru refacerea aşezământului monahal.  

         Mănăstirea Răteşti, ctitorie de la 1844 a Episcopului Chesarie, se afla, din 2010, într-un proiect european de reabilitare şi introducere a ei în circuitul turistic. Contractul de finanţare fusese semnat în 2013, iar din 2014 urma să înceapă lucrările. La numai două zile după ce s-a semnat ordinul, mănăstirea a fost calamitată.

        La sfârşitul secolului al XVI-lea, actuala aşezare monahală de la Răteşti, ctitorie a boierului Dragomir şi a soţiei sale, era doar un schit de călugări, având o biserică mică de lemn, închinată Sfintei Treimi. Prima menţionare a Schitului din Răteşti se păstrează din data de 6 mai 1634, când acesta este amintit într-un act de danie al monahului Sofronie de Gomeşti. 

        Aşezarea monahală apare menţionată ca „schit” până în 1868. Potrivit documentelor, în anul 1752, locaşul monahal din Răteşti a fost părăsit, fie din pricina unor greutăţi ale vremii, fie din pricina lipsei de monahi. În anul 1760, schitul este reînfiinţat, ca urmare a donaţiei făcute de doi boieri, de acesta dată, schitul primind o obşte de maici.

Daca sustineti blogul nostru ne puteti ajuta cu un like paginii noastre sau un share!!!

Manastirea Poiana Marului

Cu si despre manastirea Poiana Marului din judetul Buzau

        Mănăstirea Poiana Mărului cu hramul Duminica Tuturor Sfinților este o mănăstire ortodoxă din România situată pe teritoriul administrativ al satului Băltăgari din comuna Bisoca, județul Buzău. Este localizată la poalele muntelui Ulmușoru (943 m) într-o pădure de foioase și conifere, pe drumul dintre reședința comunei (Bisoca) și satul Jitia, reședința comunei cu același nume județul Vrancea. Aparține de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, Mitropolia Munteniei și Dobrogei.

        A fost ctitorită în anul 1730 pe cheltuiala domnului Constantin Mavrocordat. Vechea vatră a schitului a fost ceva mai sus de cea actuală[6]. Primul stareț i-a fost cuviosul Vasile, canonizat ulterior sub denumirea de Sfântul Vasile de la Poiana Mărului. Biserica de lemn originală a ars în 1771 fiind refacută în perioada 1780-1784 O a doua biserică tot din lemn a fost construită în perioada 1810-1812 prin strădania starețului Teodosie al II-lea.

        După un nou incendiu în februarie 1879 (stăreția, trapeza și rândul chiliilor de langă arhondărie), schitul și-a mai prelungit viața până în 1893 când a fost desființat, fiind reînființat în 1938 ca mănăstire de maici. În 1935 sub episcopul Ghenadie Niculescu se construiește la intrare o clopotniță din lemn prin care se face actualmente intrarea în mănăstire .

        În 1956 bisericile mănăstirii au fost renovate de Comisia Monumentelor Istorice, iar după 1990 redevine mănăstire de călugări. În 1991 se construiește un paraclis pictat de arhidiaconul Gabriel Sibiescu, o casa arhierească și se renovează pavilionul mare în care se află trapeza și camera pentru oaspeți.

        A devenit din nou mănăstire de călugărițe în 2010.

        În decembrie 2014 un alt incendiu a distrus două corpuri de clădire din lemn, din incinta locașului.

Legende

        Înainte de a fi schit, în acest loc era o pădure întinsă departe de orice așezare, acolo avându-și stâna niște ciobani. Aceștia își ridicasera o colibă și un staul lângă un măr mare, pe locul unde se va înălța mai târziu mănăstirea. În fiecare seară, ciobanii vedeau o lumină ca un felinar în scorbura mărului dar nici unul dintre ei nu avea curajul sa vadă ce este, mai ales că ziua nu se mai vedea nimic. Într-una din serile de vară pe cand ciobanii priveau lumina ce le apărea din măr, au primit oaspeți trei călugari pelerini doritori de liniște si sihăstrie, care căutau un loc prielnic zidirii unei mănastiri. Aflând și văzând acea lumină s-au minunat și, unul dintre ei s-a urcat în măr, coborând de acolo cu o iconiță ce o înfățișa pe Maica Domnului cu Pruncul în brațe.

        Mănăstirea a fost un important centru monastic și cultural în secolul al XVIII-lea, când și-a extins influența spirituală în a doua jumătate a acestuia, devenind Eparhie de care aparțineau toate așezămintele monahale de la curbura Carpaților.

        Aici a stărețit Cuviosul Vasile - mare organizator al monahismului, aici a fost surghiunit în 1840 poetul Cezar Boliac, și tot aici poposea deseori poetul Alexandru Vlahuță care descrie în România pitorească frumusețea acestor locuri, precum și prietenul acestuia Barbu Ștefănescu Delavrancea.

        Se evidențiază ca fiind printre puținile biserici cu pictură atât exterioară cât și interioară, pe lemn.

        Obiecte de valoare artistică și istorică: icoanele praznicare: Sf. Gheorghe, Sf. Dumitru, Proorocul Elize cu inscripția Ioasaf Zugravu 1826; Scara lui Iacob 1817 în stil rusesc; icoana Încoronarea Maicii Domnului cu inscripția slavonă indicând anul 1791, iar în dreapta tot Încoronarea Maicii Domnului cu anul 1859 de Atanase Anghel - Ploiești; cărți chirilice.

        Biserica mare este construită în formă de cruce, din bârne de stejar îmbinate cu scândură. Are un pridvor deschis susținut de șase stâlpi de lemn uniți sus prin arcade semicirculare, iar jos are un grilaj de lemn înalt de 1,20 m. Lumina pătrunde în altar printr-o fereastră pe peretele din răsărit și una pe cel din dreapta, naosul luminat de câte o fereastră pe ambele părți (dreapta și stânga), iar pronaosul numai de o fereastră așezată pe partea dreaptă (sud). Ferestrele sunt duble și între ele sunt grilaje metalice. Din pridvor se intră în pronaos pe o ușă dublă, cea din interior fiind foarte masivă. Catapeteasma este din lemn sculptat.

        În exterior fațadele au la înălțimea de 2/3 un brâu de lemn, deasupra căruia se află pictura pe lemn ocrotită de streașina largă a acoperișului. Cele cinci turle hexagonale sunt așezate cate una pe altar, pe naos și pronaos și înca două mai mici deasupra ficăreia dintre strane. Cele de pe naos și pronaos au câte o fereastră pe dreapta și stânga. Acoperișul turlelor este de tablă în solzi, iar biserica este acoperită cu șindrilă.

        Pictura bisericii mari este executata în ulei direct pe lemn - în stil neobizantin influențat de cel rusesc, fiind așezată în trei etaje. Sunt înfățișați sfinții naționali ruși, ca Vasile de la Kerson în pronaos, sau icoana Sf. Dumitru mitropolitul Rostovului făcătorul de minuni, în absida din dreapta naosului.

        Biserica din cimitir este tot din lemn, în formă de navă, fără abside. Are o singură turlă joasă pe pronaos. Acoperișul este din șindrilă.

        Intrarea în incintă se face prin gangul clopotniței, care se afla la 40 m în dreapta bisericii mari.

        Paraclisul este clădit tot din lemn și a fost pictat de catre arhidiaconul Gabriel Sibiescu.

        In incintă mai sunt trei cladiri, una de lemn și două din zid pentru chilii, precum și alte clădiri cu rol de anexe gospodărești.

Daca sustineti blogul nostru ne puteti ajuta cu un like paginii noastre sau un share!!!

Manastirea Podul Bulgarului

Cu si despre manastirea Podul Bulgarului din judetul Buzau

Adresa: comuna Podgoria, judeţul Buzău

Hramul: Sfânta Treime – luni, după Pogorârea Sfântului Duh

Stareţă: Stavrofora Ecaterina Taman

        Mănăstirea Podul Bulgarului a fost întemeiată în anul 1946. Biserica mare, din lemn, construită între anii 1946-1948, are hramul „Sfânta Treime”, iar paraclisul, zidit şi pictat în anii 1992-1993, se află rânduit sub ocrotirea duhovnicească a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.

        Mănăstirea Podul Bulgarului din județul Buzău și-a sărbătorit luni, 17 iunie 2019, hramul, închinat Sfintei Treimi. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a sfințit biserica mare a așezământului monahal. După slujba de târnosire, Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie și un parastas pentru ctitorii lăcașului mănăstiresc, trecuți la cele veșnice.

        Din soborul slujitor au făcut parte: Arhim. Teoctist Basarab – exarhul mănăstirilor din Eparhie, Pr. Petrică-Gabriel Roșu – consilier eparhial la Serviciul Colportaj, Pr. Cristian Asănache – protopop al Protoieriei Râmnicu Sărat, Protos. Pavel Mihoci – duhovnicul Mănăstirii Podul Bulgarului, precum și alți clerici invitați.

        La final, Chiriarhul Buzăului și Vrancei i-a oferit stavroforei Ecaterina Taman bastonul de stareță, în semn de apreciere pentru eforturile depuse la înfrumusețarea mănăstirii, iar binefăcătorilor le-a dăruit icoane și diplome de vrednicie.

        De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian a primit din partea obștii monahale o icoană a Sfintei Treimi.

        Biserica de lemn a Mănăstirii Podul Bulgarului, cu hramul „Sfânta Treime”, a fost ridicată din temelie între anii 1946-1948, la inițiativa mai multor credincioși din apropierea orașului Râmnicu Sărat. În urma decretului 410 din anul 1959, așezământul monahal a fost închis timp de 31 de ani, până în 1990, când, prin stăruința vrednicului de pomenire Arhiepiscop Epifanie Norocel al Buzăului și Vrancei, a fost redeschis.

        În perioada 2016-2019, prin strădania maicii starețe Ecaterina Taman, ajutată de monahiile și surorile din oștea mănăstirii și, îndeosebi, cu sprijinul unor oameni generoși, s-au executat ample lucrări de consolidare și renovare a lăcașului de rugăciune. Totodată, biserica a fost împodobită cu catapeteasmă nouă și strane din lemn de stejar, cu icoane pictate, dar și cu obiectele de cult necesare slujirii liturgice.

Daca sustineti blogul nostru ne puteti ajuta cu un like paginii noastre sau un share!!!

Manastirea Pinul

Cu si despre manastirea Pinul din judetul Buzau

        Mănăstirea Pinul a fost una dintre cele mai remarcabile realizări ale domniei lui Matei Basarab.

        Situată sub un deal,la munte, în zona comunei Brăești, din Județul Buzău, construcția a fost făcută între anii 1647-1648, pe locul unui schit, construcție de lemn datând de la începutul secolului al XVI-lea.

        Biserica de piatră, mamă tuturor schitișoarelor de acolo, se pare că era destul de impunătoare având și rolul de a supraveghea și închega activitatea monahală intensă la acele timpuri. Târnosirea bisericii are loc în anul 1648, iar în toamna aceluiași an călugării, în frute cu Calivit egumenul schimnic și cu Dragomir, iuzbașa din Sărata (unul din ctitori), au primul proces cu călugării de la mănăstirea Găvani pentru dreptul de folosință al unei poiene (D.R.H., B, vol.XXXII, p. 264-265).

        Într-un act din 24 ianuarie 1694 dat de Constantin Brâncoveanu, găsim mănăstirea ruinată, ca multe din ctitoriile lui Matei Basarab, iar domnitorul iubitor de cultură dar și prețuitor al operei strămoșilor săi, o dă în grijă marelui stolnic Mihalcea Cândescu, ce avea moșii în zonă și dare de mână spre a o reface și întreține.

        În 1714 existau două schituri la Pin, Pinul Mare și Pinul Mic pe ruinele căruia se află azi biserica din satul Pinu cu hramul "Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie), iar după această dată complexul mănăstiresc începe să decadă, intrând în ruină, ultima oară fiind menționat ca funcțional în 1860 când era condus de un preot care nu mai avea funcția de egumen.

        La 1874, fiind părăsit, a mai rămas în picioare din falnica ctitorie a lui Matei Basarab, numai un perete dinspre miazăzi, pisania și obiectele de cult deja fiind mutate la Episcopia Buzăului.

Confesiune ortodoxă

Tip                 schit părăsit în 1860

Țara                 România

Localitate Brăești, județul Buzău

Ctitor         Matei Basarab

Sfințire         1647-1648

Daca sustineti blogul nostru ne puteti ajuta cu un like paginii noastre sau un share!!!

Manastirea Gavanu

Cu si despre manastirea Gavanu din judetul Buzau

Biserica de lemn din Gavanu

        Biserica de lemn din Găvanu, comuna Mânzălești, județul Buzău, poartă hramul "Adormirea Maicii Domnului" și datează din anul 1828. Este inclusă în Lista monumentelor istorice din județul Buzău.

       Este ridicată în 1828, fiind a treia biserică a mănăstirii Găvanu. Este pictată de Nicolae Zograf și Ioan Andronicescu din Sibiciu[. Între ctitori este menționat și starețul Elisei de la Poiana Marului. Pronaosul a fost pictat în 1855, de către Gheorghe Vasilescu și Dumitrache Mentupciu. Tradiția afirmă despre catapeteasmă - fără dovezi certe - precum că ar fi fost adusă de la Sankt Petersburg.

        La construcția actualei biserici s-au folosit bârne din lemn de brad căptușite cu scândură, așezate pe temelie de piatră. Edificiul are un plan treflat, cu absidele altarului în șapte laturi, iar absidele laterale în 5 laturi. Sunt patru turle egale pe axul longitudinal și două turle mici - egale - pe absidele laterale. Cele de pe altar, naos și pronaos sunt deschise. Pridvorul este închis, pictat pe scandură. Catapeteasma are o sculptură bogată, suflată cu aur și, seamănă la pictură cu cea a bisericii Mănăstirii Poiana Mărului situată în apropiere. Clopotnița are trei clopote: unul mare din bronz și altele două mai mici.

        Altarul este spatios, luminat de o fereastră în față si alta pe dreapta. Naosul este luminat de câte o fereastră pe fiecare parte, pronaosul de doua fereastre pe dreapta și una pe stânga.

Daca sustineti blogul nostru ne puteti ajuta cu un like paginii noastre sau un share!!!

Manastirea Cetatuia

Cu si despre manastirea Cetatuia din judetul Buzau

        Mănăstirea Cetățuia este o mănăstire ortodoxă din România situată în satul Haleș, județul Buzău.

         Schitul Cetăţuia este nu numai un loc deosebit de pitoresc, ci, mai ales, o mică vatră de sihăstrie, datând probabil din secolul al XVIII-lea. Biserica veche a schitului, cu hramul „Schimbarea la Faţă”, a fost ridicată, în anii 1857-1865, de un călugăr din Mănăstirea Ciolanu, Iosif, vieţuitor în acest loc pustnicesc, împreună cu alţi câţiva monahi, fiind ajutat de către episcopul Filotei al Buzăului şi de creştini binefăcători. În anii 2007-2008, a fost ridicat paraclisul schitului, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, şi s-au construit un altar de vară şi o nouă clopotniţă.

Paraclisul Nasterea Maicii Domnului

Daca sustineti blogul nostru ne puteti ajuta cu un like paginii noastre sau un share!!!

Manastirea Carnu

Cu si despre manastirea Carnu din judetul Buzau

 Mânăstirea Cârnu

        Mănăstirea Cârnu este o mănăstire ortodoxă din România situată în satul Tega, județul Buzău.

        Mănăstirea de maici a fost ridicată la 1546 de către Domnitorul Mircea Ciobanul și de soția sa Doamna Chiajna.

        Denumirea de Cârnu provine de la o legendă conform căreia în timpul unei invazii a turcilor în zonă Doamna Chiajna s-a adăpostit între pereții turlei, în spațiul îngust, pentru a ascunde documente importante de interes pentru țară. Din cauza spațiului îngust aceasta a stat cu nasul lipit de perete, ceea ce a dus la formarea nasului cârn al Doamnei Chiajna, lucru semnificativ ce a dat numele însăși mănăstirii.

        A fost desființată în timpul lui Alexandru Ioan Cuza, când au fost secularizate averile mănăstirești, în picioare rămânând doar biserica, care de-a lungul vremurilor a căzut pradă uitării. Aceasta a fost însă clasată ca monument istoric în 2010.

        După 1990, mănăstirea a fost reînființată și refăcută, la inițiativa și prin strădania PS Epifanie Norocel, Episcopul Buzăului și Vrancei.

        Manastirea Carnu este cea mai veche asezare monahala de pe Valea Buzaului. Aflata pe teritoriul localitatii Tega, in comuna Panatau, la o distanta de numai 55 de kilometri de orasul Buzau, pe drumul ce pleaca spre Brasov, manastirea este insufletita de o obste de maici. Biserica veche a manastirii, inchinata Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, este o bijuterie arhitecturala, fiind zidita in stilul muntenesc, cu o turla cilindrica si cu un pridvor deschis.

        Manastirea Carnu este asezata intr-o poiana deschisa, la marginea padurii pe culmea dealului Blindisel. Primii monahi s-au adunat pe valea raului Tega in jurul unei bisericute de lemn, inchinata Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil.

        Manastirea actuala a fost ctitorita de domnitorul Mircea Ciobanu si de sotia acestuia, doamna Chiajna, pe locul unora dintre cele mai vechi sihastrii din zona Buzaului. Astfel, in anul 1546, domnitorul a ridicat biserica actuala, pastrand vechiul hram al sihastriei.

        Vietuitorii din aceste sihastrii au intemeiat mai multe manastiri in regiune, printre care: Manastirea Ratesti, Manastirea Gajdana, Manastirea Ciolanu si Manastirea Dalhauti. In anul 1643, suferind din pricina vremurilor, biserica Manastirii Carnu este reparata si intarita cu danii, de catre domnitorul Matei Basarab. Vechile chilii s-au rinat, ele nemaifiind refacute.

        In secolul al XVIII-lea, viata monahala din zona a fost intarita prin lucrarea isihasta a Sfantului Vasile de la Poiana Marului, ai carui ucenici au trait si in sihastria Carnu. In aceasta sihastrie s-a nevoit, in post si rugaciune, si Sfantul Paisie de la Neamt.

         Dupa anul 1800, pentru o bucata de vreme, sihastria Carnu a fost ocupata de monahi greci, iar mai apoi, parasita. In aceasta perioada, biserica s-a degradat destul de mult, unii localnici adapostindu-si in aceasta animalele.

        Manastirea Carnu a avut legaturi cu Manastirea Caldarusani, pe la inceputul secolului al XIX-lea, devenind metoc al acesteia. In perioada comunista, anual, in data de 10 mai, se sarbatorea aici ziua monarhiei. In incinta manastirii s-a descoperit o piatra izvoratoare de mir. De asemenea, in apropiarea manastirii se afla un izvor cu apa curata, care se sfinteste la sarbatoarea "Izvorul Tamaduirii".

        In data de 1 martie 1991, dupa aproape o suta si cincizeci de ani, Manastirea Carnu a primit noi vietuitori, prin purtarea de grija a Preasfintitului Epifanie Norocel. Sub indrumarea parintelui Macarie David, cativa vietuitori au pus in randuiala viata liturgica si monahala din manastire. Astfel, in ziua de 14 octombrie 1991, dupa multa vreme, in biserica s-a oficiat iarasi Sfanta Liturghie.

        In curtea manastirii s-a ridicat o trapeza si un paraclis de iarna, inchinat Adormirii Maicii Domnului. Incepand cu toamna anului 2002, in manastire au fost randuite cateva maici, sub indrumarea monahiei Antonia Vrabie.

        Biserica mare a manastirii, avand hramurile Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, Buna Vestire, Izvorul Tamaduirii si Adormirea Maicii Domnului, este zidita din piatra, ea pastrandu-si pana astazi forma originala. De mici dimensiuni, biserica este zidita in forma de cruce, avand o singura turla cilindrica si un pridvor deschis, sprijinit pe stalpi de lemn.

        Pridvorul a fost adaugat ulterior, cele sase barne de sprinit fiind sculptate in lemn de stejar. Interiorul bisericii este impartit in pronaos, naos si Altar. Intre pronaos si naos se afla un zid gros, cu trei deschizaturi inguste. Catapeteasma bisericii este cea originala, ea fiind sculptata in lemn de tei. Icoanele de pe catapeteasma nu s-au pastrat in intregime, doar unele dintre ele fiind originale.

        Pictura in fresca a bisericii, lucrata in secolul al XIX-lea, nu se afla intr-o buna stare de pastrare, datorita perioadei in care biserica a fost parasita. Pictura originala se vede numai pe alocuri, mai ales in partea de jos in in pridvor. Turla de forma cilindrica are pereti dubli, in interiorul acesteia aflandu-se o tainita mica, in care familia domnitorului Mircea Ciobanu se putea ascunde, in caz de nevoie.

Daca sustineti blogul nostru ne puteti ajuta cu un like paginii noastre sau un share!!!

Manastirea Bradu

Cu si despre manastirea Bradu din judetul Buzau

        Mănăstirea Bradu este o mănăstire ortodoxă din România situată în comuna Tisău, județul Buzău. Mănăstirea Bradu este situată pe malul stâng al Niscovului fiind o fostă mănăstire de călugări greci. În fața intrării se află a doua curte a cetății, care a fost împrejmuită cu ziduri - dispărute complet - ce a servit drept grădină iar mai apoi era locul unde se organizau târguri de Rusalii și hramul bisericii. Zidurile împrejmuitoare sunt în număr de patru, formând un patrulater cu laturi de diferite lungimi, construite din bolovani de râu cu cărămidă.Aceste ziduri au din loc în loc contraforți, iar cele patru colțuri au avut turnuri mari cu ferestre mici, pe unde se putea vedea de departe și trage cu armele. Azi se mai păstrează două turnuri. Prin două uși mari din lemn de stejar, căptușite cu benzi groase din fier se intră prin partea de est în curtea cetății. Aceste porți se află la Muzeul de Istorie al orașului Buzău. După felul cum au fost făcute se crede că datează de la începutul secolului XVII.

        Din camerele care au fost deasupra beciurilor, din chiliile călugărilor , nu se mai păstrează nimic. aici, la Bradu, a funcționat școala din anul 1872 până în anul 1910, când se mută în localul ei de la Hales. Tot aici a funcționat și primăria până în anul 1905, când s-a mutat într-o casă din satul Valea-Rea. În curtea mănăstirii, în partea de nord se mai află o fântână din obezi de piatră cioplită, despre care ne amintește catagrafia din 1842.

        În mijloc, este biserica din zid în stil bizantin, armonioasă fără abside, cu turlă, unde sunt fixate clopotele.

        Mănăstirea-cetate Bradu a fost ridicată de boierii buzoieni pe malul stâng al pârâului Nișcov din județul Buzău, fiind una dintre cele mai vechi mănăstiri din Muntenia cu amenajare defensivă.

        Între culmile împădurite ale Carpaților de Curbură, la locuri ferite de năvălitori, dar surprinzător de sigure și ușor de apărat, se ridică această cetate-mănăstire, cu o istorie pe cât de agitată, pe atât de dificil de reconstituit.

        Complexul este format din zidul de incintă al cetății, Casa domnească, ruinele chiliilor și spațiilor de locuit sau de servicii, turnurile de colț și o biserică cu hramul "Sfântul Dumitru", construită în anul 1634.

        Bradu, monastire faimoasă prin trecutul său în comuna Tisău, pe malul stâng al râului Nișcov și aproape de vărsătura văii Haleșului, situată pe un răsfățat și strategic platou, cu o poziție tare și vederi admirabile, mai cu seamă în partea de Nord-Vest', scria cărturarul Basil Iorgulescu în al său Dicționar geografic, apărut în 1892 la Editura Socec din București.

        Vizitând mănăstirea cu ocazia unei călătorii de documentare, istoricul Nicolae Iorga remarca zidurile masive destinate să apere 'biata bisericuță'. Nicolae Iorga consideră că la Bradu s-a ridicat o cetate care făcea parte dintr-un sistem de fortificații menit să apere căile de acces ce traversau Munții Carpați din Țara Bârsei spre părțile Buzăului.

        'Domnii români au acordat o atenție deosebită constituirii unui sistem defensiv pe principalele căi de acces dinspre Ardeal sau dinspre Dunăre.

        În acest sens, bisericile fortificate, dispuse în locuri unde terenul oferea reale avantaje celor care se puneau la adăpost din calea năvălirilor străine, s-au dovedit a fi o opțiune eficientă, cu dublu rol: de cult și de apărare împotriva dușmanilor. Și nu numai agresorii străini constituiau motiv de retragere sub zidurile mânăstirii, ci și luptele interne, între pretendenții la tron sau la favorurile familiilor domnitoare. Iar boierii buzoieni, care nu au fost nici ei străini de aceste dispute pentru putere, se vor distinge nu numai ca buni dregători ai ținutului și ai țării, dar vor fi și remarcabili ctitori de lăcașuri de cult', a declarat pentru AGERPRES istoricul militar col. Mircea Tănase.

        Ca și alte cetăți din zonă, localnicii atribuie mănăstirea soției domnitorului Mihnea Turcitul, născută nu departe de aici, la doar câteva zeci de kilometri distanță. Doamna Neaga a fost fiica clucerului Vlaicu din Cislău, o familie de boieri fără pretenții la domnia Țării Românești, dar cu moșii întinse pe raza mai multor localități, de la Grăjdana, la Lapoș.

        Potrivit unor izvoare, mănăstirea-cetate Bradu a fost construită sau doar parțial construită chiar de Doamna Neaga, soția domnitorului Mihnea Turcitul (1577-1583; 1585-1591), și de aceea este cunoscuta drept "mănăstirea Doamnei Neaga". Cert este că de numele soției domnitorului convertit la Islam se leagă cele mai multe edificii cu rol religios sau de apărare din zona Buzăului.

        'Legenda este confirmată parțial și de arheologi. Construcția incintei fortificate a fost datată arheologic în jurul anului 1570, în vremea domniei lui Mihnea Turcitul, soțul doamnei Neaga, de unde și legenda ctitoririi mânăstirii de către aceasta. Cert este că fortificarea acestei incinte s-a făcut datorită nevoii proprietarilor locului de a se pune la adăpost de tot mai desele năvăliri străine, dar și de disputele dintre diferitele partide boierești ale vremii', a mai afirmat istoricul Mircea Tănase.

Transformarea curții boierești de la Bradu în așezământ monahal este, în opinia cunoscutului arheolog I. Chicideanu, urmarea mutării boierilor de pe Valea Buzăului la noile moșii cumpărate la Pătârlagele, Cârlomănești și Cândești.

        Mănăstirea a fost distrusă de turci, dar a fost rezidită din temelii în anul 1632 de Radu Mihalcea vel comis, unul dintre cei mai cunoscuți boieri de pe Valea Buzăului. Despre reconstruirea mânăstirii Bradu de către Radu Mihalcea Cândescu aflăm dintr-un hrisov al domnitorului Matei Basarab (1632-1654), în care acesta afirmă, la 15 mai 1641, că 'această sfântă mânăstire mai sus-zisă au făcut-o cinstitul credinciosul boier al domniei mele, jupan Radu Mihalcea vel comis și de iznoavă (din nou — n.a.), din temelia ei de mila și cu ajutorul ce l-a avut de la domnia mea pentru drept credincioasa slujbă cu care a slujit domniei mele. Și cu voia lui Dumnezeu s-a trudit și a făcut-o tot din piatră cu chilii împrejur și cu trapezărie și cu pimniță și încă a împodobit-o cu toate sfintele odăjdii ce trebuie și cu moșii neclintite.'

        Pe pisania de la intrare, în mare parte deteriorată, printre alte frânturi de cuvinte se poate desluși leatul 7150 (1642). Pictura interioară, refăcută în 1844, păstra, la vremea consemnării lui Basil Iorgulescu, numele vechilor ctitori: Radu vel comis și soția sa, jupâneasa Sofiica.

        Până la jumătatea secolul al XVII-lea, cetatea a fost folosită drept reședința boierilor Mihalcea-Cândești, după numele satului de la vărsarea Nișcovului în râul Buzău, Cândești, unde boierii cumpăraseră întinse moșii de-a lungul timpului. Prin anii 1650-1660, cetatea Bradu devine în totalitate mănăstire odată cu mutarea boierilor Mihalcea în noul lor conac de la Cândești.

        Printre personalitățile care au trecut pe la cetatea Bradu se află domnitorul Constantin Brâncoveanu și soția sa, Doamna Marica.

        În perioada Crăciunului anului 1689, Doamna Marica, soția lui Constantin Brâncoveanu, s-a adăpostit aici, împreună cu copiii și doamnele din suită, din fața năvălirii austriecilor generalului Heissler în Țara Românească.

        Potrivit istoricilor, după uciderea domnitorului Șerban Cantacuzino (1678-1688) într-un complot al boierilor munteni, împăratul Leopold al Austriei l-a trimis pe generalul Donat Heissler să-l sprijine pe aga Constantin Bălăceanu, ginerele fostului domnitor, în disputa cu Constantin Brâncoveanu, nepotul aceluiași domnitor, desemnat de acesta la tronul Țării Românești.

        După ce austriecii au ocupat Bucureștii, Brâncoveanu a cerut ajutor turcilor și tătarilor și, în bătălia de la Zărnești, lângă Brașov (11/21 august 1690), s-au confruntat cei 4.000 de oameni recrutați din Transilvania sub comanda lui Heissler ca să-l sprijine pe Bălăceanu cu corpul de oaste munteano-turco-tătar al lui Brâncoveanu. În urma bătăliei, câștigată de Brâncoveanu, acesta a poruncit să fie adus capul lui Bălăceanu la București și înfipt în poarta caselor familiei sale.

         Drept mulțumire pentru găzduirea sa la Bradu, doamna Marica a făcut mai multe danii mânăstirii, printre care și o Biblie, datată 1693, care se păstrează la Muzeul Episcopiei Buzăului.

        'Cetatea de la Bradu a fost o cetate de vale cu rol defensiv. Aceasta a fost vizitată de domnitorul Constantin Brâncoveanu care s-a ascuns aici în anii 1703, 1708 și 1711, pe vremea când era căutat de turci.

        Pe latura de vest a incintei fortificate, din porunca domnitorului s-a construit Casa domnească. În anul 1821, cetatea a fost folosită ca refugiu de boierii din zonă și deși a fost atacată de eteriști, le-a făcut față, fără a putea fi cucerită. Ultimele porți ale cetății, aflate la Muzeul Județean Buzău din anul 1978, datează dinainte de 1821 și păstrează în plăcile blindajului de metal proiectilele de plumb trase de eteriști', a declarat, pentru AGERPRES, istoricul Marius Constantinescu, fost director al Muzeului Județean Buzău.

Daca sustineti blogul nostru ne puteti ajuta cu un like paginii noastre sau un share!!!

Manastirea Barbu

Cu si despre manastirea Barbu din judetul Buzau

Hram: Sfintii Mihail si Gavriil; Izvorul Tamaduirii (paraclisul)

Acces: din loc. Izvoru, situata la 26 km V de Buzau pe DN 10 Buzau-Brasov, 1 km S;

Stareta: monahia Macrina Munteanu;

Adresa: sat Leicuiesti, com. Tisau, 127617, jud. Buzau

        Mănăstirea Barbu este o mănăstire ortodoxă din România situată în comuna Tisău, județul Buzău.

        Mănăstirea Barbu a fost înfiinţată, ca schit de călugări, în anii 1664-1669, de către marele căpitan Barbu Bădeanu. Desfiinţat în 1861, prin legea secularizării averilor mănăstireşti, Schitul Barbu devine biserică de mir. În anul 1871, episcopul cărturar Dionisie Romano al Buzăului reînfiinţează Schitul Barbu ca aşezământ monahal de călugăriţe. Biserica veche – monument istoric – are hramul „Sfântul Arhanghel Mihail”  (8 noiembrie) şi datează, în parte, din anul 1669. În 1996, a fost construit şi pictat paraclisul cu hramul „Izvorul Tămăduirii” şi o clădire pentru chilii.

        Manastirea Barbu se afla pe Valea Niscovului, la 30 km vest de municipiul Buzau, in satul Leiculesti, comuna Tisau. Manastirea poarta numele ctitorului sau, vel capitanul Barbu Badeanu. Acesta a ridicat biserica manastirii intre anii 1662-1669, ajutat fiind de sotia sa, jupaneasa Rada si de fiii lor, Hrizea, Radu, Jipa, Andronic, Neagoe si Badea, pentru sfarsirea lucrarilor dandu-se bani si din vistieria domnitorului Antonie-Voda din Popesti.

        In sec.al XVIII-lea, Manastirea Barbu a devenit metoc al Manastirii Vacaresti, inchinata Sfantului Mormant de la Ierusalim. Dupa secularizarea din vremea lui Cuza, manastirea de calugari a fost desfiintata, asezamantul monahal fiind reintemeiat in anul 1871, dar ca manastire de maici, fiind aduse aici calugarite de la Schitul Sfantul Gheorghe de langa Bozioru, cazut in ruinare. Biserica a fost reparata intre anii 1894-1895, prin stradaniile staretei Glafira Georgescu si ale parintelui Visarion Ioan Hagiu de la Schitul Nifon. Cu acea ocazie a fost inlocuita pictura, retarnosirea lacasului facandu-se in anul 1896.

        In anul 1931, cu sprijinul Comisiei Monumentelor Istorice si al comunitatii locale, Biserica a fost refacuta, indeosebi prin staruintele staretei Xenia Dumitru si a protosinghelului Ioasaf Grigorescu de la Manastirea Ciolanu. Tot atunci s-a refacut pictura, de catre Nicolae Solescu din Buzau. In urma decretului de trista amintire din anul 1959, autoritatile comuniste au desfiintat manastirea, refacuta dupa anul 1989. Ultimele restaurari la biserica s-au facut intre anii 1981-1994.

Daca sustineti blogul nostru ne puteti ajuta cu un like paginii noastr sau un share!!!

Manastirea Ciolanu

Cu si despre manastirea Ciolanu din judetul Buzau

       Manastirea Ciolanu este localizata la aproximativ 25 de km de Monteoru , pe drumul local direct prin Vernesti si , aproximativ 45 de km daca se ocoleste pe soseaua principala prin Buzau . Ca reper pe harti se poate lua localitatea Magura , manastirea fiind plasata in imediata vecinatate (peste drum) a Taberei de Sculptura de la Magura .
       Aceasta manastire a fost atestata documentar inca din secolul al XVI-lea si este singura dintre asezarile monarhale aflate in judetul Buzau . Are doua biserici sitate la o distanta de 100 de metri intre ele . Aici exista si un muzeu unde pot fi admirate vesminte religioase , obiecte de cult si icoane , unele fiind pictate de Gheorghe Tatarescu prin anul 1886 .
       Dupa traditie , manastirea ar fi fost ctitorita(cladita) de Doamna Neaga in anul 1590 , desi alte izvoare indica drept ctitori in anul 1568 pe boierii Dumitru Ciolanu din Ttansilvania , Radu si Dragomir Sorescu din Vernesti .
       Biserica din vale dateaza din 1828 fiind cladite de episcopul Chesarie al Buzaului . Biserica din deal este mai veche . Intrarea sobra , casutele care formeaza incinta manastirii , biserica mare si cimitirul in miniatura si linistea formeaza un tot unitar .

       Numele manastirii Ciolanu , vine cel mai probabil de la oasele unor sihastri care au fost descoperite in poiana . Aici si-au gasit refugiul cativa calugari scapati din Bizantul care fusese ocupati de turci in secolul al XV-lea .
      Biserica veche cu hramul Sfantul Mare Mucenic Gheorghe , a fost ridicata in anul 1589 , de Doamna Neaga ,sotia li Mihnea Turcitul . In timpul unei invazii , Doamna Neaga impreuna cu cei 5 copii ai sai , s-a refugiat in vatra de sihastrie ce functiona aici .
      Unul dintre copii a murit si dupa toate probabilitatile ale lui sunt osisoarele ce au fost gasite , dupa multa vreme , ingropate in dreapta bisericii . Initial biserica era fara turle si fara pronaos .
      In secolul al XVII-lea , dupa obiceiul epocii , manastirea a fost inchinata , vremelnicu beneficiar al actiunii fiind Iavra Rusicon din Grecia . Pustiirea si-a facut simtita prezenta , la scurt timp dupa aceea , stiut fiind ca proasta administrare a grecilor a surpat multe dintre ctitoriile romanilor .
       Un strain avea sa redea Manastirii Ciolanu stralucirea spirituala pierduta . Sfantul Vasile de la Poiana Marului , de neam din Malo-Rusia , a adus aici in anul 1763 , un numar de 12 monahi moldoveni si munteni .
       Anul 1766 este pastrat in arhivele manastirii ca reperul cronologic ultim al Evului Mediu , atunci cand manastirea beneficiaza de un tardiv hrisov domnesc .Dupa aceasta , Ciolanul dispare aproape un secol din scriptele istoriei scrise .
       In anul 1825 , Episcopul Chesarie al Buzaului incepe ridicarea marii biserici , cu hramul Sfintii Apostoli Petru si Pavel . Din prima jumatate a secolului al XIX-lea si pana la Decretul 200 din anul 1959 , obstea de aici a numarat intre 80 si 100 de vietuitorii .

      Renumiti pentru talentele lor au fost : Varlaam Protosinghelul , marele compozitor de muzica psaltica , mort in anul1849 si a fost ingropat in curtea manastirii ; Gherontie Schimonahul , mutat la Domnul in anul 1952 , cel ce a cules nenumarate manuscrise cu texte patristice , a tradus texte filocalice-inaintea parintelui Staniloae-printre care ''Introducerile'' Sfantului Vasile de la Poiana Marului ; apoi parintele Dometie Manolache , buzoian de loc , cel care prin ravna lui a reinviat Manastirea Ramet din Ardeal .
       Neofit Smarandoiu , cel care a pastorit manastirea aproape 30 de ani (1967-1997) si care a construit multe corpuri de chilii si a organizat muzeul .
       La Manastirea Ciolanu sunt adapostite multe dintre icoanele realizate de Tatarescu , nepot al lui Nicolae Teodorescu Pitarul , cel care a zugravit biserica mare si care a condus scoala de pictura de la Buzau , pe la jumatatea secolului XIX . Apoi singura icoana bizantina a manastirii , pictata de Athos ce il infatiseaza pe Sf. Gheorghe , sau o copie -din 1925 a icoanei Maicii Domnului cu Pruncul de la Dalhauti . Gasim un semn de pretuire din partea Patriarhului de Constantinopole , Ioachim al IV-lea datat in anul 1909 ; acest Patriarh a fost cel care in 1885 , a temeincit autocefalia Bisericii Ortodoxe din Vechiul Regat .
     In jurul anului 1830 , au fost aduse din Grecia moastele mai multor sfinti , care se afla intr-o racla , in biserica mare . Manastirea se bucura de ocrotirea Sfintilor Gheorghe , Mercurie , Pantelimon , Haralambie , Trifon , Eftimie , Ignatie , Acachie , Neofit si Parascheva .
      Marele patrolog I. G. Coman isi petrecea vremea studiind aici cu ucenicii sai ; Iavra buzoiana era populata cu aproape 100 de calugari .
     Langa manastire a functionat in ultimele decenii ale secolului XX , Tabara de sculptura de la Magura .
     




      Daca sustineti blogul nostru ne puteti ajuta cu un like paginii nostre sau un share!!!